Apelul familiei profesorului romașcan Marcel Șerban, internat într-un spital din Iași din cauza unei problrme de sănătate care a venit pe neașteptate, i-a mobilizat pe mulți cetățeni. Cum în puține zile se întâmplă, la centrul de colectare luni s-a stat la coadă pentru a se dona sânge.
Printre cei care au donat azi au fost și membri ai PNL Roman. Unii dintre liberali, cum sunt deputatul Laurențiu Leoreanu sau consilierul local Dana Păiuș au ținut cu atât mai mult să doneze sânge, cu cât este vorba despre un coleg de breaslă.
Reamintim că profesorul Marcel Șerban a ajuns la Iași în noaptea de joi spre vineri după ce s-a simțiti rău. A fost supus unei intervenții chirurgicale, dar se află în continuare sub atenta supraveghere a medicilor.
Romașcanii care doresc să doneze sânge o pot face la punctul de colectare din oraș. Acesta se află în Policlinică, pe strada Tineretului nr. 28, etaj 2, telefon 0333.401.152. Programul pentru donare este zilnic, între orele 7.00 – 11.00.