Consilierii județeni liberali transmit regretul profund față de incidentul care a afectat Stăreția Mănăstirii Petru – Vodă, în seara de 4 ianuarie 2020, când a izbucnit un incendiu puternic.
Am aflat de încercarea prin care trec cei de la Mănăstirea de maici Petru Vodă, comuna Poiana Teiului. Incendiul a afectat o parte din clădire și acoperișul. Suntem recunoscători că nu a fost vorba de vreo tragedie, care să ducă la pierderea de vieți omenești. Cât despre pagubele materiale care s-au produs atât eu, cât și colegii mei liberali din Consiliul Județean transmitem că suntem dispuși să acordăm ajutor, din perspectiva atribuțiilor de consilieri județeni. Vom convoca o ședință extraordinară și vom iniția un proiect de hotărâre pentru a putea acorda o sumă de bani, care va fi necesară pentru realizarea reparațiilor. Vom face asta de îndată ce vom primi solicitarea oficială, pentru a iniția aceste demersuri, potrivit legislației în vigoare. Regretăm acest incident și transmitem încă o dată că vom oferi tot suportul necesar. Fie ca Dumnezeu să fie alături de cei de la Stăreția Mănăstirii Petru – Vodă pentru a trece de această grea încercare.
Florin Hopșa, liderul consilierilor județeni PNL
În urma incendiului de sâmbătă seara au ars: mansarda pe o suprafață de aproximativ 400 mp, acoperișul pe o suprafață de aproximativ 500 mp, obiecte de mobilier aflate în chilii, cărți aflate în biblioteca mănăstirii, obiecte de cult și aproximativ 3 tone plante medicinale depozitate în saci.