Site icon inRoman.ro

Bilanț la Jandarmerie: peste 2.000 de misiuni în 2019

bilant Jandarmerie Neamt 2

Jandarmii nemțeni au avut, în medie, câte șase misiuni în fiecare zi a anului trecut. Raportul de activitate pentru anul 2019, prezentat de Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Neamț, arată că au fost executate:

Pe timpul misiunilor executate, au fost constatate 126 de infracţiuni din care 57 de infracţiuni de către structurile de jandarmi și 69 de infracţiuni cu ocazia executării misiunilor în comun cu Poliția, înregistrându-se o creștere a numărului de fapte penale în comparație cu 2018. S-au aplicat 2.442 de sancţiuni contravenţionale, dintre acestea 1.402 fiind amenzi (în valoare de 418.422 de lei, ) și 1.040 avertismente scrise. În 2019 au fost primite spre executare 1.215 de mandate de aducere, în scădere cu 15 %, misiuni care s-au desfășurat în 34 de localităţi. 

Jandarmii nemţeni au executat 683 de acţiuni de intervenţie ca urmare a sesizărilor cetăţenilor la apelul unic 112 și la alte solicitări telefonice, față de 664 de intervenții în 2018 și 16 intervenții de salvare – evacuare în zona montană (față de 4 în anul precedent).

Tot în 2019 au fost suplimentate structurile de ordine publică din cadrul Detașamentului 3 Jandarmi Bicaz cu o grupă de supraveghere și intervenție. În cadrul Detașamentul 4 Jandarmi Roman a fost constituit un pluton de supraveghere și intervenție, iar la Târgu Neamț a fost înființat Detașamentul 5 Jandarmi cu un pluton de supraveghere și intervenție.

Având în vedere suplimentările de efective ale structurilor operative, raportate în mod real la dinamica situației operative existente la nivel județean și a numărului crescut de solicitări din partea instituțiilor partenere din zona de competență, putem aprecia că misiunile au fost îndeplinite cu succes. În perioada imediat următoare vom acorda o atenție sporită managementului calității în toate domeniile de activitate ale unității, precum și adaptării pregătirii personalului nou încadrat la evoluția situației operative și modificările legislative.

locotenent-colonel Radu-Vasile Olariu, inspector-șef IJJ Neamț

Activitatea s-a desfășurat la sediul inspectoratului în prezența colonelului Alexandru Borcan, șeful Direcției de Control și Verificări Interne din cadrul Jandarmeriei Române. Au mai fost prezenţi prefectul județului Neamț, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, preşedintele Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică Neamț, primarul municipiului Piatra Neamţ precum şi reprezentanţi ai principalelor instituţii cu care Jandarmeria Neamț cooperează și colaborează pe domeniul asigurării siguranţei cetăţenilor şi al combaterii criminalităţii.

Exit mobile version