Site icon inRoman.ro

Vineri, prima zi de plată a impozitelor. Care este programul caseriei

automat bonuri de ordine taxe locale 3

Vineri, 10 ianuarie, va fi prima zi în care romașcanii vor putea să-și plătească taxele și impozitele locale. Cei care nu au restanțe și vor achita, până la data de 31 martie inclusiv, impozitele aferente întregului an 2020, vor beneficia de reduceri.

Reducerea este de 5% în cazul impozitului pe clădiri și pe mijlocul de transport și de 10% pentru impozitul pe teren.

Reprezentanții Primăriei Roman au anunțat că impozitele și taxele locale se pot achita direct la casierie sau online, prin intermediul Sistemului Naţional Electronic de Plată Online cu Cardul Bancar, la adresa www.ghiseul.ro. Însă mai mulți romașcani care au încercat să achite online nu au reușit acest lucru. Astfel că, deocamdată, singura variantă disponibilă rămâne plata la sediul Primăriei Roman. Programul de lucru al caseriei este următorul: Luni – Joi: 08.15 – 14.30 și 15.00 – 16.15, iar Vineri: 08.15 – 12.00 și 12.30 – 13.45.

Exit mobile version