Site icon inRoman.ro

Monitorizare înRoman.ro: Cozmanciuc – interpelări privind situația persoanelor cu dizabilități și a infrastructurii rutiere din județ

Mugur Cozmanciuc DSC1633

Județul Neamț are 11 parlamentari: trei senatori și opt deputați. În Senatul României sunt Emilia Arcan (PSD), Dan Manoliu (PSD) și Eugen Țapu Nazare (PNL). În Camera Deputaților nemțenii sunt reprezentați de: Dănuț Andrușcă (PSD), Iulian Bulai (USR), Corneliu-Mugurel Cozmanciuc (PNL), Neculai Iftimie (PSD), Laurențiu-Dan Leoreanu (PNL), Alexandru Rotaru (PSD), Viorel Stan (PSD), Ciprian-Constantin Șerban (PSD).Ce au făcut aceștia în sesiunea parlamentară septembrie – decembrie 2019? înRoman.ro continuă analiza bazată pe cifre oficiale a activității fiecărui parlamentar din județ. 

Mugur Cozmanciuc, deputat PNL, este membru al Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, membru supleant al Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, membru supleant în Grupul mixt de control parlamentar specializat al Europol, secretar al grupului de prietenie cu Parlamentul Georgiei și membru în grupurile de prietenie cu China și Turcia.

Activitatea deputatului Mugur Cozmanciuc în sesiunea parlamentară septembrie – decembrie 2019:

Parlamentarul liberal a adresat interpelări cu privire la autostrada A8, prezența militarilor americani în România, alocarea ajutoarelor de Uniunea Europeană pentru nemțenii afectați de inundațiile din 2018, relațiile româno-polone, situația pensionărilor din Ministerul Afacerilor Interne, situația școlilor din județ la începutul anului școlar, situația persoanelor cu dizabilități, stadiul lucrărilor la tronsoanele de drumuri naționale ce tranzitează județul Neamț. Cozmanciuc a fost printre parlamentarii care au avizat proiectul privind noul cod aerian al României.

În data de 17 decembrie am dezbătut și avizat favorabil, împreună cu colegii din Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională și Comisia pentru transporturi și infrastructură, proiectul de lege privind Codul aerian. Având în vedere perioada de timp de la aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 29/1997, cu modificările și completările ulterioare, care vizează, în special, activitățile aeronautice civile, și adăugând faptul că România a devenit țară membră a NATO și UE, se impunea cu stringență analizarea posibilităților actualizării Codului aerian și transformarea acestuia într-un document integrat civil-militar. Actualul Proiect de lege privind Codul aerian al României a fost rodul muncii unui grup de specialiști din MapN, Ministerul Transporturilor împreună cu specialiști ai unor unități de aviație civilă, la care s-au alăturat, pe parcursul discuțiilor, reprezentanți ai MAI, MAE, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Mediului și Consiliul Concurenței. Nutresc convingerea că noul Cod aerian va fi un act normativ modern, integrat civil – militar, care va respecta apartenența țării noastre la NATO și UE și, în același timp, flexibil pentru a permite adaptarea la cerințele viitoare ale alianțelor din care România face parte.

Mugur Cozmanciuc, deputat PNL de Neamț

Declarațiile de avere și interese ale lui Mugur Cozmanciuc:

Indemnizația netă a deputatului a fost, în luna octombrie 2019, de 10.951 lei. La indemnizație se adaugă o diurnă și decontarea cheltuielilor cu transportul și cazarea.

Mugur Cozmanciuc are cabinete parlamentare atât în mediul urban, cât și în mediul rural. Nemțenii se pot întâlni cu deputatul la aceste adrese:

  1. Piatra Neamţ, B-dul Republicii nr. 22, jud. Neamț;
  2. Roman, Str. Ştefan cel Mare nr. 212, jud. Neamţ;
  3. comuna Trifesti, jud. Neamţ.

De precizat că Mugur Cozmanciuc este printre parlamentarii care, după ce inRoman.ro a început monitorizarea activității reprezentanților nemțenilor în Senat și Camera Deputaților, a trimis periodic către presă rapoarte de activitate. Raportul realizat de echipa lui Mugur Cozmanciuc este atașat mai jos și cuprinde inclusiv activitatea politică a președintelui PNL Neamț.

Exit mobile version