Site icon inRoman.ro

Primăria a plătit peste 45.000 de lei pentru negocierea împrumutului de 10 milioane de euro

bani

Primăria municipiului Roman a plătit, prin încredințare directă, 45.500 de lei către TUD INVESTMENT Consulting SRL, pentru servicii de consultanță financiară. Consultanța a fost acordată Primăriei în luna decembrie, în cazul negocierii pe care administrația locală a avut-o cu CEC Bank (despre rezultatele acestei negocieri, inRoman.ro a scris aici: Din partea Consiliului Local, pentru binele romașcanilor: un credit mai scump).

Pe scurt, administrația locală a contractat în 2018 un credit cu o dobândă avantajoasă: ROBOR 6M + 0,48%. Dar nu a reușit să respecte lista de investiții pentru care a luat creditul, astfel că a fost nevoită să renegocieze contractul. Pentru renegociere a apelat la o firmă specializată. Chiar și așa, dobânda a crescut cu 260%, au fost introduse noi comisioane și au fost majorate dobânzile penalizatoare. Per total, creditul s-a scumpit cu aproximativ 1.500.000 de lei – bani cu care s-ar fi reabilitat o grădiniță sau o școală ori s-ar fi schimbat câteva țevi de alimentare cu apă.

De ce nu s-a respectat lista inițială de investiții, pe baza căreia s-a semnat contractul de împrumut? Primarul Lucian Micu susține că din cauza unui cumul de factori.

E un cumul de factori: Ordonanţa 114, care a dat peste cap toate calculele; faptul că birocraţia din achiziţii publice îngreunează foarte mult activitatea primăriilor şi este evident în momentul în care ai astfel de sincope… am organizat licitaţii şi nu s-au putut prezenta firme la execuţia lucrării. Sunt situaţii neprevăzute care generează la un moment dat întârzierea retragerii acestor sume de bani. Şi atunci trebuie să te reorganizezim şi să regândeşti lista de investiţii. Colegii din primărie nu au avut experienţa necesară unor negocieri cu sistemul bancar, e altceva. Şi întotdeauna când ai nevoie de sfatul unui specialist te duci la un specialist, aşa e mai bine. 

Lucian Micu, primarul municipiului Roman

Din acest cumul de factori, primarul a uitat să menționeze faptul că lista de investiții a fost modificată prin hotărâri ale Consiliului Local și că obiective precum cinema Unirea, prins inițial în listă, nu s-au mai regăsit ulterior (cinema Unirea face obiectul unui proiect despre care nu se mai știe nimic), fiind adăugați metri pătrați de amenajări de trotuare cu pavele sau parcări.

Într-un răspuns remis inroman.ro, reprezentanții TUD INVESTMENT Consulting SRL afirmă că riscul pentru Primărie era plata unor penalități către Ministerul de Finanțe și blocarea proiectelor. 

În cazul în care negocierile cu CEC Bank nu se finalizau prin încheierea actului adițional la contractul de credit, aprobat prin HCL nr. 328/2019, riscul suportat de Municipiul Roman era pe de o parte plata unor penalități de către autoritatea publică locală, către Ministerul Finanțelor Publice, în cuantum de 2% din suma notificată și netrasă pe anul 2019, posibilitatea de a utiliza aceste sume începând cu anul 2021, respectiv blocarea proiectelor aflate în curs de derulare și finanțate din împrumut.

răspuns TUD INVESTMENT Consulting SRL, semnat de directorul general Mihai Tudorancea

Ce servicii a oferit TUD INVESTMENT Consulting SRL Primăriei Roman: 

  1. Analiza condițiilor contractuale aferente creditului CEC Bank: din punct de vedere al costurilor existente/propuse de bancă în comparație cu nivelul actual al pieței bancare interne dedicate finanțării sectorului public; din punct de vedere operațional, respectiv propunerea de modificare a unor clauze cu imapct asupra derulării creditului, în vederea creării unui cadru mai flexibil pentru municipalitate;
  2. Analiza documentelor aprobate în Consiliul Local, ce au stat la baza contractării creditului, în concordanță cu legislația aplicabilă și propunerea de modele în vederea implementării modificărilor contractului de credit, în concordanță cu obiectivele vizate de autoritatea publică locală;
  3. Asistarea/ reprezentarea Municipalității în relația cu CEC Bank, în cadrul negocierilor clauzelor contractuale, dar și în fața altor băncii, în vederea identificării unei posibile oferte alternative, mai avantajoasă decât cea a CEC Bank (refinanțare).

Reprezentanții CEC Bank nu au răspuns dacă până acum au fost înregistrate situații de încălcare a clauzelor din partea clientului, dar susțin că între Primărie și bancă este o bună colaborare.

Costurile împrumuturilor acordate de CEC Bank sunt în condiții de piață, în cazul împrumutului acordat primăriei Roman, dobânda fiind formată din indicatorul ROBOR 6M (dobânda medie de pe piața interbancară) și o marjă fixă de 1,25%. Pe parcursul derulării contractului, dobânda poate varia în funcție de variația indicatorului ROBOR. Contractul de împrumut se derulează în mod normal, între bancă și autoritățile locale existând o bună colaborare. Până în prezent a fost utilizată o sumă de peste 30 de milioane de lei, iar primăria beneficiază de o perioadă de grație în care nu trebuie să efectueze rambursări de principal.

răspuns CEC Bank, semnat de Alexandra Frunză, șef Serviciu Comunicare Presă CEC Bank

TUD INVESTMENT Consulting SRL oferă servicii mai multor primării din țară și pare să aibă un tarif preferențial pentru membrii Asociației Municipiilor din România, structură în care Lucian Micu este membru al Consiliului Director. O altă încredințare directă pe care Primăria Roman a făcut-o către TUD INVESTMENT Consulting SRL este în valoare de 37.800 lei, pentru „servicii de închiriere soluții financiare pentru centralizarea/raportarea serviciului datoriei publice” (fiind un „pachet de soluții financiare dedicate membrilor AMR„). Încredințarea directă a acestui contract de servicii s-a făcut la doar câteva minute de la publicarea anunțului, în același timp cu contractul de consultanță financiară (pe 11 decembrie 2019, la ora 13.26).

Exit mobile version