Conform Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), acordul de roaming „roam like at home” și reglementările europene privind apelurile și SMS-urile continuă să se aplice în Marea Britanie, cel puțin până la sfârșitul anului.
Cea mai mare parte a legislației europene continuă să se aplice în relația cu Marea Britanie până la 31 decembrie 2020, în conformitate cu acordul Brexit, inclusiv regulamentul european „roam like at home” și cel referitor la plafonarea tarifelor pentru apelurile și SMS-urile în interiorul Spațiului Economic European, din care fac parte statele membre ale Uniunii Europene, plus Norvegia, Islanda și Liechtenstein.
Astfel, românii care călătoresc în Marea Britanie vor beneficia de roaming la tarife naționale deși de la 1 februarie 2020 Marea Britanie nu mai este stat membru al Uniunii Europene.Totodată, apelurile și SMS-urile din România către Marea Britanie vor beneficia de plafoanele tarifare aplicabile în interiorul SEE, adică maxim 0,19 euro/minut, fără TVA, și 0,06 euro/SMS, fără TVA.
Sunt și teritorii britanice unde nu se aplică reglementările europene: Anguilla, insulele Bermuda, teritoriul antarctic britanic, insulele Virgine Britanice, teritoriul britanic din Oceanul Indian, insulele Falkland, insulele Cayman, Montserrat, insulele Pitcairn, Henderson, Duci și Oeno, Sfânta Elena (insulele Sfânta Elena, Ascension și Tristan da Cunha), Akrotiri și Dhekelia, Georgia de Sud și Insulele Sandwich de Sud, insulele Turks și Caicos, insulele Anglo-Normande (Guernsey și Jersey) și insula Man.
Furnizorii de servicii de comunicații pot stabili anumite condiții de utilizare a serviciului de roaming în UE/SEE (politică de utilizare rezonabilă) pentru a preveni folosirea abuzivă sau anormală a acestui serviciu în alte scopuri decât cele pentru călătorii ocazionale în afara României. Politica de utilizare rezonabilă a furnizorilor trebuie să respecte limitele prevăzute de reglementările adoptate la nivelul Uniunii Europene. După epuizarea beneficiilor naționale incluse, se aplică tarifele din România, adică se aplică tarifele în afara propriei rețele pentru minute/SMS-uri, respectiv tarifele pentru consumul de date (MB/GB) la nivel național.