Site icon inRoman.ro

Dezinfectarea drumurilor județene, o afacere de câteva sute de mii de lei

auto spalare strazi

Dezinfectarea drumurilor județene a ajuns subiect de control pentru instituții ale statului și motiv de contre administrativo-politice. După ce președintele CJ Neamț, Ionel Arsene, s-a lăudat pe Facebook cu dezinfectarea drumurilor județene, prefectul George Lazăr a trimis o comisie mixtă să verifice cum a fost realizată această activitate. 

Contractul de dezinfecție a fost încheiat între Drupo Neamț SA (societate a Consiliului Județean Neamț) și SC Eco Expert Salub SRL: pentru “lucrări de dezinfecție pentru toate tronsoanele de drum județean aflate în intravilanul localităților”, prețul stabilit a fost de 0,18 lei/mp, fără TVA. 

Un calcul primar arată că miza acestei discute este de cel puțin 300.000 lei, bani din bugetul județului. Rețeaua de drumuri județene din Neamț are aproximativ 725 kilometri. Dacă 300 de kilometri din această rețea o reprezintă drumurile în intravilanul localităților (această cifră fiind o estimare), iar lățimea unui drum județean este de cel puțin 5,5 metri (conform Normele tehnice privind proiectarea, construirea și modernizarea drumurilor din 30.08.2017), atunci Drupo Neamț SA a plătit 297.000 lei + TVA pentru operațiunea de dezinfecție.

Verificarea activității de dezinfecție a avut loc săptămâna trecută. Pe 8 aprilie au fost desfășurate controale la sediile societăților comerciale/punctele de lucru ale SC Drupo Neamț SA și SC Eco Expert Salub SRL. Conform unui comunicat al Prefecturii Neamț:

Sunt indignat să văd că Ionel Arsene se laudă cu o inițiativă de dezinfectare a străzilor în Neamț cu o substanță dedicată produselor alimentare şi hranei pentru animale, așa cum se arata în raportul de control dispus la această societate. Este clar că interesul nu este pentru sănătatea nemțenilor, ci pentru sănătatea societăților comerciale cu care se încheie contracte din bani publici. Activitatea firmei a fost suspendată și sancționată până la intrarea în legalitate. Vreau să îi transmit domnului președinte, Ionel Arsene, că sănătatea nemțenilor chiar reprezintă o prioritate pentru mine în acest moment și nu am de gând să las la întâmplare astfel de acțiuni ce pot dăuna cetățenilor. Nu se poate domnule Arsene, să închei un contract cu o firmă, care nici măcar nu este autorizată ca activitate să facă astfel de lucrări de dezinfecție! Mai grav este că vă folosiți pentru această acțiune de vidanje și păcălești oamenii că dezinfectezi străzile cu o substanță care n-are nicio legătură cu substanțele de dezinfectare. Ați mințit domnule Arsene opinia publică că dezinfectati străzile, iar în fond dumneavoastră nu ați pus nici măcar 1 litru de dezinfectant în apă cu care practic ați spălat străzile.

George Lazăr, prefectul județului Neamț

Răspunsul de la Drupo SA a venit câteva ore mai târziu. Conform firmei care apraține Consiliului Județean Neamț:

Regret nespus faptul că în această acțiune de manipulare a opiniei publice la care a recurs prefectul de Neamț este atacat și domnul Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț, care a avut acea mai bună intenție de a-i sprijini pe nemțeni să reziste în epidemia cu virusul COVID-19 și a susținut efectuarea dezinfecției pe drumuri. De asemenea, îmi pare foarte rău că un agent economic nemțean care își desfășoară cinstit activitatea a fost denigrat și hărțuit de către autorități, fiindu-i aplicate mai multe amenzi usturătoare. Pentru a le dovedi nemțenilor minciuna grosolană cu care a ieșit în spațiul public prefectul de Neamț, precum și modul abuziv în care au acționat reprezentanții unor instituții ale statului implicați în efectuarea controalelor, anexăm documente prin care justificăm: eficiența substanței utilizate; dovada că substanța folosită în dezinfecție este agreată de către Ministerul Sănătății; aprobarea primită de către producătorul dezinfectantului, prin ordin emis de către Ministerul Sănătății, pentru punerea substanței pe piață și utilizarea acesteia în combaterea coronavirusului SARS-CoV; fișa cu date de securitate care atestă că substanța se folosește pentru suprafețele tari de exterior; declarația tradusă a experților de la ECOLAB, prin care se certifică eficacitatea produsului pe bază de hipoclorit de sodiu împotriva coronavirusului. 

Ana Monda, director interimar Drupo SA
Exit mobile version