Site icon inRoman.ro

(Opinie) Când primarul are o idee fixă

cuza voda biblioteca lucrari largire carosabil

Primarul orașului Roman pare să aibă idei puține dar fixe, una dintre ele fiind cum să facă din strada Cuza Vodă o arteră cu trei benzi de circulație a mașinilor. Nu e loc, nu-i problemă, o facem pe cei câțiva metri posibili. Așa cum preferă primarul să spună, „mușcăm un pic” din trotuar și spațiul verde.

De ceva vreme a răsărit ideea că rezolvarea problemei aglomerației de la semaforul de pe Cuza Vodă de la bibliotecă constă în lărgirea străzii astfel încât să mai încapă câteva mașini. Asta înseamnă că pe câțiva metri se vor putea alinia în plus la semafor alte două, maxim trei, mașini și pentru asta azi au început lucrul prin montarea bordurilor, distrugând spațiul verde și trotuarul pe o distanță de circa 20 de metri.

În data de 13 februarie, grupul de inițiativă civică NextSpace, a prezentat un proiect de mobilitate urbană durabilă ce a apărut după luni de studiu și consultări cu specialiști din țară și străinătate. Proiectul prevede trotuare largi, piste de biciclete, transport în comun eficient, spații verzi, parcări zonale și a ținut cont de faptul că patru din cinci romașcani nu dețin o mașină. Ar fi trebuit să inspire autoritățile locale. În ciuda invitației și în ciuda faptului că proiectul a fost lansat chiar în sala „Manolescu Strunga” din primărie, nici un reprezentant al administrației locale nu a venit la eveniument. Nici primarul, nici arhitectul șef. Mai mult, unii participanți ne-au informat că au fost întâmpinați la intrarea în primărie cu îndemnul de a nu participa pentru că ar fi o manifestare politică. Nici unul dintre cei patru inițiatori nu este membru al unui partid politic, nici măcar simpatizant. După prezentare, ca prim pas al proiectului, am cerut ca în comisia de circulație a primăriei să fie inclus un reprezentant al pietonilor și al bicicliștilor. În momentul ăsta în comisie sunt reprezentanții administrației locale, ai poliției și ai consiliului local, iar toate deciziile de acolo sunt luate într-un mod netransparent și fără o consultare prealabilă. În ciuda faptului că cererea noastră a fost înregistrată la primărie în data de 21 februarie, nici până astăzi nu am primit un răspuns la ea.

Unul dintre subiectele atinse în proiect era și strada Cuza Vodă: în propunerea noastră ea ar fi trebuit să devină sens unic spre Colegiul Tehnic „Petru Poni” și să se completeze cu strada Tineretului care ar fi devenit sens unic spre strada Bogdan Dragoș. Astfel s-ar fi obținut spațiu pentru piste de biciclete și pentru trotuare cu o lățime corespunzătoare standardului. Am aplicat aici idei ce le-am extras din experiența altora din occident, ținând cont de traficul din zonă și de recomandarea ca sensurile unice să se facă la vale pentru că o mașină care circulă astfel consumă mai puțin combustibil, deci poluează mai puțin. Instituirea sensului unic pe Cuza Vodă ar fi rezolvat și problema intersecției de la hotel.

Alergic fiind la ideile ce nu vin din sfera grupului său de interese și în ciuda faptului că primarul Lucian Micu este un om umblat prin țări civilizate – inclusiv pe banii romașcanilor -, acesta alege o cale care nu are nici o legătură cu mobilitatea urbană modernă și o ține pe a lui: trei benzi pe Cuza Vodă.

De fapt atitudinea primarului Lucian Ovidiu Micu nu ar trebui să surprindă pe nimeni: atunci când a fost surprins parcând neregulamentar mașina personală în fața școlii, punând în pericol siguranța copiilor, nici măcar nu a ieșit în spațiul public să-și ceară scuze. Un astfel de comportament te discreditează în fața concetățenilor și-ți revocă orice legitimitate morală să mai impui vreo hotărâre legată de mobilitate.

Atunci când iei decizii legate de trafic de la înălțimea scaunului de SUV uiți de cei patru din cinci romașcani care nu au mașină. 

Exit mobile version