Pe data de 30 iunie s-au afișat primele rezultate ale examenului de Bacalaureat. Contestațiile au putut fi depuse în aceeași zi sau pe data de 1 iulie, iar elevii s-au grăbit să depună contestații fiind nemulțumiți de notele primite, chiar dacă acestea erau bune.
În acest an, admiterea în majoritatea facultăților se face pe bază de dosar, iar mediile de la Bacalaureat pot face diferența. Există, pe de altă parte, și unități liceale în care promovabilitatea la acest examen este zero; cel puțin acum, înainte de contestații. Un exemplu este Liceul Tehnologic ,,Ion Ionescu de la Brad” din comuna Horia, care avut doar 6 elevi înscriși la acest examen iar mediile finale au fost între 3 și 5.4. Nu este primul an în care acest liceu înregistrează rezultate mai mult decât dezastruoase.
Astfel, după cele două zile în care s-au putut depune contestațiile, în județul nostru din totalul de 3649 de candidați prezenți la examenul maturității, 1665 au fost nemulțumiți de rezultate.
Din totalul celor 1665 de contestații, pe discipline au fost înregistrate următoarele: Limba și literatura română – profil real – 595, Limba și literatura română, profil umanist – 136, Istorie – 80, Matematică M_Mate-info – 91, Matematică M_Științele naturii – 48; Matematică M_tehnologic – 225, Matematica M_Pedagogic – 8, Anatomie și Fiziologie umană, genetică, și ecologie umană – 119, Biologie vegetală și animală – 76, Chimie anorganică – 4, Chimie organică – 3; Fizică tehnologic – 14, Fizică teoretic, vocațional – 17, Geografie – 97, Informatică – 33, Logică, argumentare și comunicare – 109, Psihologie – 4, Sociologie – 4, Economie – 2.
Soluționarea lucrărilor contestate va avea loc în perioada 1- 4 iulie, rezultatele finale urmând a fi făcute publice duminică, 5 iulie.