Site icon inRoman.ro

Etapa specială a Evaluării Naționale: doar un elev a luat note peste 5

examen scris pix foaie oXV3bzR7jxI scaled

Joi s-au afișat rezultatele elevilor care au susținut Evaluarea Națională în etapa specială ce s-a desfășurat la începutul acestei săptămâni. La fel ca și în prima sesiune, rezultatele au fost publicate cu anonimizarea numelui și prenumelui candidaților. Așa cum reiese din comunicatul Inspectoratului Școlar Județean Neamț, din cei 4 elevi care au participat la această probă 3 candidați au încheiat examenul cu note mai mari sau egale cu 5 la Limba și literatura română iar la Matematică doar un elev a reușit să obțină un rezultat mulțumitor.

Contestațiile au putut fi depuse în cursul zilei de 2 iulie iar rezultatele finale vor fi afișate pe 4 iulie. Reamintim că etapa specială a Evaluării Naționale a fost organizată pentru elevii care, din motive de sănătate, în contextul epidemiei de coronavirus, nu s-au putut prezenta la prima sesiune.

Exit mobile version