Cei 243 de absolvenți de clasa a VIII-a din județul Neamț care nu au intrat la liceu sau la școli profesionale în prima etapă, au șansa în cea de a doua etapă de repartizare computerizată ce se va defășura în perioada 24 iulie-3 august, după cum prevede Calendarul de Admitere elaborat de Ministerul Educației și Cercetării. Alături de aceștia vor fi repartizați și absolvenții clasei a VIII-a care, deși au intrat la liceu sau la școala profesională în prima etapă, nu și-au depus dosarele în termen, candidații care nu au participat la admitere în etapa I și cei care nu au susținut Evaluarea Națională.
De pe data de 24 iulie începe a doua etapă de repartizare computerizată în învățământul liceal, profesional și dual. Elevii trebuie să urmeze învățământul obligatoriu de 10 clase, așadar, teoretic, nu va rămâne niciun elev nerepartizat pentru că locurile sunt prevăzute în Planul de școlarizare pentru anul școlar 2020-2021. La Liceul Tehnologic „Ion Ionescu de la Brad” Horia au mai rămas 6 locuri, mai sunt liceele vocaționale pentru care trebuie susținute probele de aptitudini și locuri la școlile profesionale sau cu învățământ dual. Prima dată se vor rezolva situațiile speciale, și aici vorbim despre elevi gemeni, despre cei care vor să fie mai aproape de domiciliu sau cazurile medicale. Toate se vor rezolva în funcțiile de mediile elevilor.– Mihai Obreja, inspector general Inspectoratul Școlar Județean Neamț