Site icon inRoman.ro

AFACERI ÎN PANDEMIE (XIII): “Două luni nu am avut absolut niciun fel de venituri”

Video cover Ovidiu Martici

Pentru o firmă de familie, pandemia a adus probleme mai mari decât amânarea investițiilor și a planurilor de dezvoltare. Ovidiu Mărtici, administratorul Ovimar Studio, a fost nevoit să se angajeze în altă parte pentru a trece cu bine peste această perioadă. Speră la vremuri mai bune, dar nu are încredere în statul român, din cauza lipsei de sprijin pentru firmele mici și a modului în care autorităile au comunicat în toată această perioadă.

Acest articol face parte din seria “Afaceri în pandemie”. Campania este posibilă datorită unui proiect finanțat – cu suma de. 5.000 $ – prin Journalism Emergency Relief Fund, un program al Google News Initiative

Exit mobile version