Site icon inRoman.ro

Producătorii locali contează. USRPLUS are soluții pentru ei

advertorial 1

O singură zi i-a luat lui Radu Mihaiu, primarul USRPLUS din sectorul 2 al Bucureștiului, să găsească o soluție pentru ca Piața Obor, cea mai mare din oraș, cea mai cunoscută din țară, să rămână deschisă. În condiții sanitare bune. Asta înseamnă să ai la conducere oameni buni, competenți, cărora le pasă de comunitate și de economia locală.

Între timp, în Neamț și-n restul țării, la târgurile săptămânale din județ, oamenii continuă să vină în căutarea de produse locale, iar țăranii își vând marfa, adeseori, în condiții improvizate, în frig și, în curând, dincolo de temperatura de îngheț. Pentru că viața țăranilor și a familiilor lor depinde de asta și oamenii vor întotdeauna să mănânce ceea ce au aproape.

Pe hârtie, România e campioana Europei la exportul de banane. Nu la mere, roșii sau cartofi, ci la cafea, nuci de cocos și… banane. Cu partidele tradiționale la putere, am reușit să devenim, la propriu, niște bananieri.

Agricultura din România e, și după 30 de ani de piață liberă, în mare parte de subzistență, iar importurile de alimente sunt uriașe. Deși țara noastră are un potențial fantastic nu doar de „grânar al Europei“, dar și de a-și hrăni cetățenii și de a furniza la export produse de calitate. Și nu banane.

De ce nu o facem încă? Pentru că vechii politicieni tot promit, tot promit, și e mai simplu să câștigi voturi cu promisiuni și să ții poporul în sărăcie decât să pui osul la treabă, să găsești soluții, să le pui în aplicare susținut și să te asiguri că satul românesc nu e o masă de manevră politică.

Și nu e vorba doar despre satul românesc. E vorba despre hrana la care avem acces și pe care, în acest secol al încălzirii climatice, ne-o dorim cât mai puțin procesată, cât mai aproape și din surse controlabile. O hrană despre care să știm de unde vine: de lângă noi. Și din care o parte poate ajunge pe mesele altora, cu eticheta „Produs în România“.

USRPLUS are planuri pentru fermierii locali, pentru cei care încearcă să aducă pe mesele românilor produse proaspete, fructe și legume crescute aproape de casă, lapte, brânzeturi și carne de la animale crescute cu grijă pentru natură, produse necongelate, netrecute prin vămi de la mii de kilometri. Ne angajăm să ajutăm fermierii să-și facă asociații – fiindcă în unire stă puterea –, să acceseze fonduri naționale și europene, iar agricultura de subzistență, cea în care țăranul produce pentru el și familia lui și vinde doar ce-i rămâne, nu mai e norma românească, ci excepția. Ne angajăm să creăm centre de colectare – ceea ce Uniunea Europeană numește „food-hub-uri“ –, autoadministrate, care să adune producția regională a livezilor, serelor, crescătoriilor de animale etc. și să o poată distribui, în cantitățile cerute, pe piața supermarketurilor, către restaurante și hoteluri, în piețe agroalimentare și la export. Ne angajăm ca oamenii să nu mai plece, din Neamț și din România, să muncească în agricultură în străinătate – pentru că va fi nevoie de ei la noi.

USRPLUS vrea o agricultură locală puternică, pentru comunitățile locale și pentru Europa. 

Acest articol este un advertorial

Exit mobile version