Site icon inRoman.ro

Parlamentul European avertizează cu privire la „riscul apariției unor abuzuri de putere”

parlamentul european

Vineri, Parlamentul a adoptat o rezoluție care avertizează cu privire la „riscul apariției unor abuzuri de putere” în contextul măsurilor naționale de combatere a pandemiei de COVID-19 și invită Comisia să își intensifice eforturile prin luarea de măsuri juridice atunci când este necesar.

În cadrul dezbaterii de joi cu Comisarul pentru justiție, Didier Reynders, aproape toți vorbitorii și-au exprimat îngrijorarea cu privire la drepturile cetățenilor și ale grupurilor vulnerabile din mai multe țări ale UE în care au fost luate măsuri de urgență.

Respectarea principiilor democratice și a drepturilor fundamentale

În rezoluție, Parlamentul subliniază că măsurile de urgență prezintă un „risc al apariției unor abuzuri de putere” și subliniază că acestea trebuie să fie necesare, proporționale și temporare atunci când acestea afectează democrația, statul de drept și drepturile fundamentale. Guvernele naționale nu ar trebui „să abuzeze de prerogativele excepționale pentru a adopta legi care nu au de-a face cu obiectivele legate de situația de urgență sanitară provocată de pandemia de COVID-19”.

În plus, se solicită statelor membre:

În cele din urmă, Parlamentul îndeamnă Comisia Europeană să efectueze o evaluare a măsurilor luate în „primul val” al pandemiei COVID-19 și să examineze posibilitatea unor acțiuni în justiție pentru a proteja valorile fundamentale ale UE, atunci când este necesar.

Exit mobile version