Parlamentul European avertizează cu privire la „riscul apariției unor abuzuri de putere”

de | 15/11/2020 | Acces Europa, Politică

Vineri, Parlamentul a adoptat o rezoluție care avertizează cu privire la „riscul apariției unor abuzuri de putere” în contextul măsurilor naționale de combatere a pandemiei de COVID-19 și invită Comisia să își intensifice eforturile prin luarea de măsuri juridice atunci când este necesar.

În cadrul dezbaterii de joi cu Comisarul pentru justiție, Didier Reynders, aproape toți vorbitorii și-au exprimat îngrijorarea cu privire la drepturile cetățenilor și ale grupurilor vulnerabile din mai multe țări ale UE în care au fost luate măsuri de urgență.

Respectarea principiilor democratice și a drepturilor fundamentale

În rezoluție, Parlamentul subliniază că măsurile de urgență prezintă un „risc al apariției unor abuzuri de putere” și subliniază că acestea trebuie să fie necesare, proporționale și temporare atunci când acestea afectează democrația, statul de drept și drepturile fundamentale. Guvernele naționale nu ar trebui „să abuzeze de prerogativele excepționale pentru a adopta legi care nu au de-a face cu obiectivele legate de situația de urgență sanitară provocată de pandemia de COVID-19”.

În plus, se solicită statelor membre:

  • Să pună capăt „stării de urgență” sau cel puțin să definească în mod clar delegarea prerogativelor către cadrele executive și să asigure unui control și un echilibru parlamentar și judiciar adecvat;
  • Să se abțină de la restricționarea nejustificată a libertății de întrunire sau interzicerea demonstrațiilor pentru a adopta măsuri controversate;
  • Să se abțină de la adoptarea de măsuri cu profund impact asupra drepturilor fundamentale, precum drepturile legate de sănătatea sexuală sau reproductivă (cum ar fi interzicerea de facto a avortului în Polonia), atâta vreme cât preocupările de natură sanitară nu permit dezbaterea democratică necesară și protestele sigure;
  • Să respecte dreptul la alegeri libere și corecte, în special în ceea ce privește modificările legislației electorale;
  • Să asigure drepturi egale pentru cei care candidează la alegeri și desfășoară campanii electorale, și să ia in considerare forme alternative de vot;
  • Să dea dovadă de reținere absolută în ceea ce privește restricționarea libertății de circulație, în special în ceea ce privește dreptul la viața de familie;
  • Să garanteze dreptul la educație prin asigurarea accesului elevilor la procesul educativ;
  • Să garanteze accesul la procedurile de azil în pofida pandemiei și să evacueze imediat taberele de refugiați din insulele grecești și să mute solicitanții de azil în alte țări europene;
  • Să găsească soluții pentru protejarea drepturilor acuzaților și a deținuților.

În cele din urmă, Parlamentul îndeamnă Comisia Europeană să efectueze o evaluare a măsurilor luate în „primul val” al pandemiei COVID-19 și să examineze posibilitatea unor acțiuni în justiție pentru a proteja valorile fundamentale ale UE, atunci când este necesar.

Articol scris de Gabriel Baciu

Fost realizator de programe, coordonator muzical și creator de reclame la Radio Nord-Est și Radio Terra; fost realizator de programe la CNS Roman; antreprenor în advertising și publicitate din 2003; membru fondator al săptămânalului Opinia Romașcană; consultant pentru comunicare, advertising și publicitate; grafician și dezvoltator site-uri web.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.