Site icon inRoman.ro

PNL știe, poate și are resursele pentru dezvoltarea României, pentru dezvoltarea Neamțului

NTRezilienta

Partidul Național Liberal a prezentat Planul Național de Redresare și Reziliență, care va utiliza fonduri europene pentru dezvoltarea României, pentru dezvoltarea județului Neamț. Guvernul PNL – în parteneriat cu președintele Klaus Iohannis, care a negociat obținerea de 80 de miliarde de euro de către România – va pune la treabă fiecare euro pentru a se obține prosperitatea la care aspiră fiecare român. În plus, România va beneficia în perioada 2021-2030 de aproximativ 6 miliarde de euro din Fondul de Modernizare, bani europeni pentru modernizarea sistemului energetic românesc.

PNL știe, poate și are resursele pentru dezvoltarea României, pentru dezvoltarea Neamțului. Venim cu soluții concrete, cu surse de finanțare solide. Dovedim că suntem dedicați binelui țării, al județului și al cetățenilor. Dar, pentru ca acest plan să poată fi pus în aplicare, avem nevoie de susținerea nemțenilor. Pe 6 decembrie vă așteptăm la vot, avem încredere că ne veți susține, că veți pune ștampila pe poziția 6 pe buletinul de vot, pe lista de candidați a Partidului Național Liberal.

Mugur Cozmanciuc, președinte PNL Neamț

România va beneficia de 80 miliarde euro alocați pentru perioada 2021-2027, după cum urmează: 

Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR)

Este un plan strategic orientat spre reforme orizontale și sectoriale care promovează investiții în infrastructură, în mediul de afaceri, cu rolul de a genera noi locuri de muncă, de a îmbunătăți standardele de locuit ale populației, totul în scopul creșterii calității vieții și a conviețuirii sociale.

Prin Planul Național de Redresare și Reziliență, PNL are trei obiective strategice: 

Programul are 3 piloni:

Pilonul 1 – Tranziție verde și schimbări climatice, 21,42 mld. euro pentru o infrastructură modernă:

Dezvoltăm infrastructura de transport durabil, verde și inteligent:

În total, din fondurile europene cumulate, finalizăm 970 km de autostrăzi și drumuri expres.

RUTIER

Autostrăzi

Proiecte RRF Valoare, incl. TVA (mil. Euro)Lungime (km)
Autostrada Lugoj-Deva (Sector E + rest sector D)330,0013,50
Autostrada de centura Nord București960,0049,60
Autostrada Ploiești – Buzău380,0065,00
Autostrada Buzău – Focșani420,0072,00
Autostrada Focșani – Bacău640,00109,30
Autostrada Bacău – Pașcani + Legătura la P. Neamț865,0081,20
Autostrada Pașcani – Suceava – Siret638,00101,5
Autostrada Transilvania (cu Meseș P. Sălaj.-Nușfalău) + Pachet conectivitate Cluj (Gilău – Apahida)2.170,00170,72
TOTAL6.403,00662,82

Combatem riscul schimbărilor climatice prin investiții specifice

Îmbunătățim mediul înconjurător:

Promovăm un sistem energetic național durabil, inteligent, rezilient și accesibil

Dezvoltăm rețele inteligente și interconectate de energie cu rol-cheie pentru tranziția energetică și racordăm 123.000 gospodării.

Creștem eficiența energetică a clădirilor de locuit, clădirilor publice și a sistemelor de alimentare cu energie termică:

Modernizăm sistemele de alimentare cu energie termică pentru confortul locuințelor:

Pilonul 2  – Servicii publice, dezvoltare urbană și valorificarea patrimoniului 6,5 mld. euro pentru dezvoltarea comunităților locale:

Stimulăm dezvoltarea urbană sustenabilă și inteligentă și valorificarea resurselor de patrimoniu:

Sănătate: construim un sistem public de sănătate rezilient și accesibil pentru populație și infrastructură sanitară adaptată nevoilor actuale 

Investim în spații de cercetare, de cazare a pacienților, infrastructură de utilități, amenajarea de centre de radioterapie, imagistică și alte infrastructuri necesare

Creștem calitatea și accesul la serviciile medicale:

Extindem/reabilităm/modernizăm minim 12 unități sanitare în scopuri oncologice și minim 15 în scopuri cardiologice.

Suplimentăm capacitatea anuală de pacienți cu peste 10.500 în institutele oncologice și cu peste 70.000 în institutele de boli cardiovasculare.

Asigurăm 300 de noi paturi de spitalizare în institutele de cardiologie și alte 160 în institutele oncologice.

Educație: sprijinim sistem educațional incluziv și rezilient, centrat pe inovație și dezvoltarea de competențe profesionale

Investim în servicii educaționale moderne, complete și orientate spre nevoile pieței muncii

Construim spații de învățare dotate adecvat și mai pregătite pentru potențiale crize:

Pilonul 3: Competitivitate economică, digitalizare, capacitate de reziliență  

5,08 mld. euro pentru sprijinirea mediului de afaceri 

Sprijinim un mediu de afaceri competitiv, durabil, inteligent

Susținem mediul de afaceri și sprijinim 8.000 de IMM-uri și companii mari și creăm 29.300 locuri de muncă prin alocările pilonului de competitivitate.

Creăm minim 35 de ecosisteme antreprenoriale și industriale (tehno-poluri, parcuri industriale și tehnologice, parcuri de specializare inteligentă, hub-uri/clustere)

Sprijinim 2.400 de IMM-uri inovatoare și creăm 7.200 de noi locuri de muncă prin

Susținem IMM-urile în valorificarea patrimoniului național (140 IMM-uri), desfășurarea activităților economice din domeniul agro-alimentar (1.400 IMM-uri, cu 4.200 locuri de muncă nou create) și din cel al construcțiilor (300 IMM-uri, cu 1.800 locuri de muncă nou create)

Sprijinim 50 de întreprinderi mari pentru retehnologizări, automatizări industriale, robotizări ale proceselor de producție și angrenăm 3.000 de noi locuri de muncă.

Susținem transformarea digitală a serviciilor publice în servicii de calitate, sigure și rapide, în interesul cetățenilor și al mediului de afaceri

Creștem reziliența în situații de criză medicală/pandemică:

Întărim reziliență în situații de criză alimentară, construim 11 depozite regionale:

Reforme orizontale 

Exit mobile version