Site icon inRoman.ro

Declarațiile candidaților romașcani la urne

Dan Manoliu alegeri parlamentare vot 9216

Spre deosebire de ce s-a întâmplat la alte alegeri, de data aceasta foarte puțini candidați au decis să transmită un mesaj romașcanilor la vot, prin intermediul presei locale. Astefel, doar candidatul PNL pentru Camera Deputaților Laurențiu Leoreanu, însoțit de primarul Leonard Achiriloaei, și candidatul ProRomânia pentru Senat Dan Manoliu au anunțat ora și secția unde vor vota.

Ca de fiecare alegeri, am venit și astăzi la vot, pentru că avem proiecte frumoase de continuat în municipiul Roman, avem o echipă și. suntem convinși că în următorii patru ani vom aduce fonduri importante pentru dezvoltarea municipiului Roman. Dezvoltăm Romanul, dezvoltăm Neamțul, dezvoltăm Moldova, dezvoltăm România. Este gândul nostru de temelie în aceste zile de alegeri.

deputat Laurențiu Dan Leoreanu, candidat PNL

Am votat pentru bunăstarea Romanului și a romașcanilor. Sunt convins că decizia noastră va fi astăzi pentru dezvoltare. Am votat astăzi pentru oameni puternici, pentru oameni care au rezonanță la București, oameni care pot și au demonstrat că pot face lucruri pentru orașul nostru.

Leonard Achiriloaei, primarul municipiului Roman
Laurențiu Leoreanu (stânga), Leonard Achiriloaie (dreapta)

Aș vrea să mulțumesc tuturor nemțenilor, tuturor romașcanilor, pentru deschiderea pe care au arătat-o în această campanie, pentru problemele pe care le-au ridicat, ceea ce mi-a permis să-mi fac un portofoliu de proiecte. Îmi doresc ca prin votul nemțenilor să ajung să transform aceste proiecte în legi. Sper ca votul de astăzi să fie unul pentru ieșirea din criză, pentru depășirea acestor vremuri tulburi.

senator Dan Manoliu, candidat ProRomânia
Dan Manoliu
Exit mobile version