Alina Mihaela Niță, judecător delegat la Judecătoria Roman în urmă cu 3 săptămâni, atrage atenția asupra faptului că în loc de 9 judecători în materie civilă, cât prevede schema, sunt doar 3, iar aceștia sunt nevoiți să soluționeze dosare într-un ritm nepermis de mare.
Ea susține că, în cele 3 săptămâni, din care două a stat în carantină, a studiat 145 de dosare pentru 2 ședințe publice și una de camera de consiliu, a soluționat 70 de dosare, a motivat 20 de hotărâri și a pus vize în peste 350 de dosare aflate in etapa scrisă, ceea ce a făcut-o să se întrebe cât poate rezista un om în acest ritm.
Situația va persista și în următoarele 6 luni, legea care ar fi permis CSM să organizeze concursuri pentru posturile vacante fiind atacată la CSM de către Grupul Parlamentar PSD.
Instanțele și parchetele din România trec printr-o situație fără precedent, iar interesul pentru un act de justiție de calitate și într-un termen rezonabil pare sa fie o prioritate doar pentru puținii oameni care au mai rămas în sistem, cu prețul unui sacrificiu imposibil de imaginat de cei din afara sistemului.
În doar 3 săptămâni de activitate ca judecător delegat la Judecătoria Roman, din care 2 săptămâni petrecute în carantină cu Covid, am studiat 145 de dosare pentru 2 ședințe publice și una de camera de consiliu, am soluționat 70 de dosare, am motivat 20 de hotărâri și am pus vize în peste 350 de dosare aflate in etapa scrisă.
Și fiecare din cei 3 judecători din materie civilă rămași la Judecătoria Roman, din 9 pe schemă, muncesc în același ritm de câteva luni bune și se pare că nici în următoare 6 luni nu vor ieși din aceasta situație pentru că unii s-au gândit sa atace la CCR legea care permitea CSM să organizeze concurs pentru sutele de locuri vacante din sistem.
Cât poate rezista un OM în acest ritm de muncă?
Alina Mihaela Niță
Alina Mihaela Niță este voluntar în cadrul proiectului „Educație juridică în școli” și a participat în 2019 la protestul magistraților împotriva modificărilor legislative care îngrădeau independența justiției.
sursa foto: Alina Mihaela Niță facebook