Un echipaj dn cadrul Detașamentului de Pompieri Roman a salvat de la înec o turmă de oi și capre. Intervenția pompierilor, deloc simplă, a avut loc vineri după-amiază, pe malul Moldovei, în dreptul satului Roșiori din comuna Dulcești. Apelul la numărul de urgență 112 a fost făcut cu câteva minute înainte de ora 16.00. ”La ora 15.58 am fost anunțați prin numărul de urgență 112 despre faptul că un cioban a rămas blocat, împreună cu 65-70 de oi, pe o insulă din mijlocul râului Moldova, în dreptul localității Roșiori. La fața locului ne-am deplasat cu o autospecială, cu barca pneumatică și cu un echipaj de căutare-salvare. Ajunși aici, am constatat că pe insula formată pe râul Moldova erau oile și ciobanul; apa fiind crescută, exista pericolul de înec a animalelor”, a afirmat maiorul Constantin Parasca, comandantul Detașamentului de Pompieri Roman.
Declarația maiorului a fost ”din mers”, adică în timp ce trăgea de funie, împreună cu un coleg, pentru a aduce la mal o parte a oilor prinse captive de apa Moldovei. Pe insulă erau alți colegi, care prindeau oile, le legau de picioare – să nu se zbată și să sară – apoi le puneau în barca pneumatică pentru transportul spre mal. Distanța nu era mare, dar apa era învolburată și înșelătoare, așa că oamenii care au turma nu au vrut să riște nimic și au chemat pompierii. ”Ai grijă la cârlanul acela, te rog!”, i-a strigat o femeie unui tânăr prezent la fața locului. ”E speriat, e murat și mă-sa nu-i cu el”, a continuat femeia. ”E o intervenție dificilă, fiindcă animalele sunt sperioase. Sunt învățate doar cu bătrânul care le paște și sunt greu de prins”, a explicat primarul Mihai Michiu. Era acolo, gata să dea o mînă de ajutor sau să mai facă pe șoferul, în caz de nevoie. Fiindcă doar o mașină 4×4 putea ajunge fără probleme pe malul înămolit. După două ore de intervenție, salvatorii reușiseră să aducă la mal cam jumătate din turmă.
Dar echipajul de la Roșiori nu era singurul care lupta cu apele. În Roman, în cartierul Nicolae Bălcescu, în curtea unui om pluteau pești. ”Am un mic iaz, iar ploaia a ”lărgit” iazul în toată curtea. Asta e… s-au făcut niște lucrări pe aici în urmă cu ceva ani și au ridicat țeava prin care trecea pârâul Tinosului. După ce au ridicat țeava au început problemele. Au venit de la primărie și au constatat diferența de nivel, dar am rămas cu constatarea și cam atât”, a spus proprietarul. Era neliniștit și voia ca pompierii să poată termina de scos apa din curte cât mai repede. ”Mai am cam o palmă și ajunge apa la casă. Atelierul este deja inundat.” După ce motopompa a fost pusă în funcțiune, a apărut o altă problemă: unde să trimită apa scoasă din curte. ”Înainte de a asfalta, pe aici erau niște guri de canal. Ei au ridicat la cotă, au marcat zonele, le-au fotografiat, dar nu au mai spart asfaltul, ci au zis că vor face asta când va fi nevoie”, au explicat oamenii adunați în zonă. Chiar lângă curtea cu pricina este un magazin mixt, astfel că operațiunea a fost ”supravegheată” de cei care veniseră pentru cumpărături. ”Dacă nu ajunge la casă, nu mă plâng. Știu că a fost cod roșu și în alte părți e dezastru”, a adăugat proprietarul, după care a plecat să dea o mână de ajutor celor care voiau să-I lase curtea un pic mai ”uscată”.
Pomperii romașcani au avut vineri, 3 iunie, zeci de intervenții. Multe dintre acestea au avut legătură cu precipitațiile din ultimele zile, dar au fost și incendii la care a fost nevoie de intervenții rapide. Din păcate, promptitudinea salvatorilor nu a fost de niciun folos pentru o bătrână de 80 de ani din cartierul Nicolae Bălcescu, care a decedat vineri dimineață în propria locuință, după cum inroman.ro a scris aici.
Intervenție în Roșiori
Intervenție în cartierul Nicolae Bălcescu