O bătrână a murit în camera curpinsă de flăcări

de | 03/06/2016 | Fără categorie

O bătrână de 80 de ani din Roman a murit vineri, 3 iunie, după ce a fost surprinsă de foc în propria locuință. Bătrâna locuia singură, într-o casă de pe strada Prundului, în cartierul Nicolae Bălcescu, dar era vizitată zilnic de fiul și de nora acesteia, fiindcă era o persoană greu deplasabilă. Vecinii spun că, de la o vreme, nu au mai văzut-o pe bătrână iașind în baston să se plimbe și se gândesc, îngroziți, că a murit fără să aibă posibilitatea de a ieși din camera ce luase foc.

Cel care a dat alarma și a sunat la numărul de urgență 112 a fost chiar fiul femeii. Omul a venit de la serviciu și a trecut să vadă ce face mama sa. Din păcate, a descoprit focul, iar când a sunat la 112 a spus că, cel mai probabil, persoana are i-a dat viață a rămas captivă în casă.

Astăzi, în jurul orelor 9.11, Detașamentul de pompieri Roman a fost solicitat, prin sistemul unic 112, pentru un incendiu produs în municipiul Roman, la un imobil. Ne-am deplasat la locul intervenției cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, iar în momentul în care am ajuns la locul intervenției s-a constatat că incendiul se manifesta la o cameră de locuit. Vorbim de o suprafață incendiată de aproximativ 20 de metri pătrați. În interiorul acesteia se afla o persoană. Am acționat de urgență pentru identificarea persoanei respective și am evacutat-o din zona de pericol. Am găsit-o într-un timp destul de scurt, am evacuat-o; din păcate, colegii de la Serviciul Județean de Ambulanță i-au constatat decesul. Cauza probabilă de producere a incendiului o reprezintă scurtcircuitul electric”, a declarat căpitanul ConstantinLluca, locțiitorul comandantului Detașamentului de Pompieri Roman.

La fața locului au venit și polițiștii criminaliști, care au început cercetările cu privire la decesul bătrânei. Modul în care și-a găsit sfârșitul aceasta va fi stabilit de medicii anatomo-patologi. Bătrâna avea arsuri pe corp, dar e posibil ca fumul să fi provocat decesul înaintea flăcărilor; însă toate aceste informații vor fi cunoscute în urma investigațiilor.

incediu Balcescu_7952 incediu Balcescu_7954 incediu Balcescu_7958 incediu Balcescu_7961 incediu Balcescu_7964

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele articole

se incarca

Cele mai citite articole

se incarca