Site icon inRoman.ro

Foc pe miriști

incendiu de vegetatie

Pompierii romașcani au plecat la Onișcani miercuri, 27 iulie, la ora 15.55, pentru a stinge un incendiu de mirişte pe un teren. La locul indicat s-au deplasat nouă subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Roman cu două autospeciale de stins incendii şi o ambulanţă SMURD, constatând că incendiul se manifesta pe o fâneaţă, unde ardeau miriştea şi căpiţele de fân. Proprietarul, în vârstă de 84 de ani, încerca să stingă incendiul, care cuprindea deja o suprafaţă de trei hectare.

Paramedicii au monitorizat starea proprietarului, care a refuzat transportul la spital. Incendiul se propaga foarte rapid spre zona în care mai era o căpiţă de fân şi spre zona în care vaca era priponită. Militarii au scos vaca din zona de pericol şi au început misiunea de stingere dinspre căpiţa de fân ce nu a fost afectată. Cauza probabilă a incendiului a fost focul deschis în spaţii deschise, fiindcă proprietarul a ars câţiva mărăcini adunaţi de pe ogor. Arderea s-a extins rapid pe mirişte, în ciuda faptului că proprietarul a acţionat încă de la început pentru stingere. La întoarcerea din misiune, echipajele au observat un incendiu pe un teren din localitatea Horia. Pompierii au stins în scurt timp incendiul, în urma căruia a ars mirişte de grâu, pe o suprafaţă de aproximativ două hectare. Cauza probabilă a incendiului a fost, de asemenea, focul deschis în spaţii deschise.

Exit mobile version