Ședința Consiliului Local de joi, 26 ianuarie, s-a remarcat prin faptul că la Roxana Iorga a devenit prima femeie viceprimar la Roman. În schimb un proiect intens dezbătut, cel privind impunerea unui tarif de transport pentru ca gunoiul romașcanilor să ajungă la Girov a fost retras de pe ordinea de zi de inițiator.
Înainte de votul pentru alegerea viceprimarului au fost discuții pe marginea comisiei de validare: singurul membru PSD în această comisie a fost si propunerea partidului pentru funcția de viceprimar. După mai bine de două minute de discuții s-a găsit varianta legală pentru activitatea comisiei de validare.
După ce consilierii s-au lămurit cine și cum trebuie să facă parte din comisia de validare, s-a trecut la vot. Dintre cei doi candidați: Roxana Iorga (PNL) si Daniel Vasiliu (PSD), viceprimar al Romanului a fost ales Roxana Iorga, cu 14 voturi pentru, 6 voturi împotrivă. Celelalte 6 voturi au fost acordate lui Daniel Vasiliu (PSD).
Probabil afectat de înfrângere, Daniel Vasiliu a avut două intervenții total neinspirate la două dintre proiectele ce au urmat dezbaterii și aprobării: prima dată a cerut să se redirecționeze banii pentru un concert care nu s-a susținut. Însă acel concert nu a fost plătit de primărie: consilieri locali au aprobat, la sfârșitul anului trecut, un acord între o firmă și Primărie pentru ca evenimentul „Sătucul lui Moș Crăciun” să includă gratuit desfășurarea mai multor spectacole (inclusiv cel anulat) cu condiția aducerii doar a unor artiști și comercianți agreați. A doua intervenție a fost legată de prețul de pornire a unei licitații pentru amplasarea unor tonete; doar că prețurile de pornire pentru diferite licitații sau concesionări să stabilesc, tot prin hotărâre de Consiliu Local, la final de an pentru anul următor. Intervențiile lui Daniel Vasiliu, dar și un alt episod recent ce ține de activitatea consilierilor PSD (vezi aici și aici) arată că social-democrații nu discută între ei proiectele de hotărâre.