Site icon inRoman.ro

Accident la intersecția cu drumul spre Tămășeni

accident intersectie e85 tamaseni 2

O femeie de 37 de ani din Bacău a fost accidentată miercuri dimineață pe E85, la ieșirea din Roman. Femeia conducea o mașină pe drumul european, dinspre Roman spre Iași și a fost accidentată de un autoturism condus de un bărbat de 31 de ani din Tămășeni. Șoferul din Tămășeni voia să intre pe drumul european dinspre DJ 201C, drumul care duce către comuna Tămășeni.

Conform polițiștilor care au ajuns la fața locului și au investigat cazul, bărbatul nu ar fi acordat prioritate de trecere, aceasta fiind, conform primelor cercetări, cauza accidentului. Șoferița a ajuns la Centrul de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal de Urgență Roman. În cauză, cercetările continuă pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Niciunul dintre conducătorii auto nu consumase alcool înainte de a se urca la volan.

Modul în care este semnalizată intersecția drumului european E85 cu drumul care duce spre Tămășeni a fost o chestiune pe care autoritățile locale din această comună l-au discutat de mai multe ori anul trecut. În iulie anul trecut, consilierii locali din Tămășeni au cerut luarea unor măsuri urgente (citește articolul aici), cei responsabili cu administrarea drumului european au fost chemați la fața locului (vezi aici), iar în luna septembrie a avut loc și vizita în teritoriu (articolul, aici).

Exit mobile version