Site icon inRoman.ro

S-a convins și Primăria că sunt probleme pe Roman Est: dă constructorul în judecată

ocolitoarea Roman Est carpita 1989

Ocolitoarea Roman Est a fost motiv de știri la scurt timp de la inaugurare, din cauza denivelărilor și gropilor apărute pe șoseaua nou-construită. înRoman.ro a prezentat situația acestui obiectiv de investiții de mai multe ori, dar de fiecare dată ni se răspundea, în cuvinte multe, că nu suntem capabili să înțelegem cât de dificil poate fi să contruiești pe terenuri care au avut altă destinație înainte (respectiv au fost terenuri agricole) și care au o… specificitate.

La aproape doi ani de la primele sesizări ale presei și după o plângere penală a deputatului Iulian Bulai, Primăria a decis să ia o hotărâre clară: va da constructorul în judecată. Dar, aparent, pentru că nu știe sigur dacă e o problemă de execuție.

Acolo deja am inițiat toate demersurile pentru acționarea în instanță a constructorului și urmează a se face o expertiză judiciară. Am ajuns la concluzia că această expertiză e mai bine să aibă loc în cadrul unui proces. În momentul de față noi nu putem ști de ce natură sunt problemele , dacă sunt probleme de execuție sau de sol. Și atunci o expertiză în cadrul procesului va clarifica foarte bine. Pentur că exista riscul să plătim acum o expertiză și în cadrul procesului să mai plătim una judiciară, care este recunoascută de instanță. 

Lucian Micu, primarul municipiului Roman

Dacă acțiunea despre care vorbește primarul va fi depusă la instanță, procesul se va judeca la Tribunalul Neamț, secția Civilă, acolo unde se judecă și litigiile comerciale.

ocolitoarea Roman Est carpita 1989
Exit mobile version