Site icon inRoman.ro

Accident la Tețcani cu patru victime dintre care două încarcerate

accident traian noaptea

În această seară, în jurul orei 18:00, a avut loc un accident rutier pe E85, în localitatea Tețcani, pe raza comunei Gherăești, la locul evenimentului deplasându-se de la Detașamentul de Pompieri Roman o autospecială de descarcerare grea, o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă și o ambulanță SMURD de prim ajutor, iar de la SAJ două ambulanțe B2.

În accident au fost implicate două autoturisme în care se aflau 5 persoane. Dintre acestea, două erau încarcerate la sosirea pompierilor, iar celelalte trei erau ieșite din mașini. Forțele medicale prezente la eveniment au preluat și transportat la CPU Roman 4 victime, doi bărbați și două femei cu vârste cuprinse între 18 și 22 de ani, toate conștiente.

Exit mobile version