Primarul Lucian Micu speră ca anul acesta să completeze bugetul municipiului Roman și cu fonduri de la Consiliul Județean Neamț. Edilul are în vedere mai ales educația și învământul, explicând că o parte importantă din resursele celor două domenii se consumă pentru populația din comunele arondate municipiului.
„Consider că va trebui să continue acel parteneriat corect cu Consiliul Județean pentru alocarea de sume și din bugetul anului 2019 către Primăria municipiului Roman. De asemenea, un proiect comun, care vizează și Primăria Horia și municipiul Roman și pentru care vom solicita finanțare se referă la reparația capitală a punții pietonale către Cotu Vameș. De asemenea, vom încerca să depunem proiectul privin reabilitarea cinematografului Unirea și la Compania Națională de investiții, chiar dacă noi am depus pe Axa 13 pe finanțare europeană, dar acolo nu a început încă evaluarea proiectelor.”
Lucian Micu, primarul municipiului Roman
Printre țintele de investiții din acest an pentru Spitalul Municipal se numără finalizarea reabilitării termice a corpului principal, achiziționarea a două incubatoare pentru nou-născuți și a altor tipuri de aparatură.
„Anul trecut s-a cheltuit pe aparatură 1,7 milioane de lei, banii venind de la Consiliul Local Roman, Consiliul Județean și Ministerul Sănătății. În plus, având în vedere că se dorește reînființarea învățământului profesional, credem că numărul de elevi de la Colegiul Tehnic „Petru Poni” va crește și devine o pritoritate cantina de la acest colegiu; și sperăm, tot de la CJ Neamț, să obținem finanțare și pentru acest obiectiv.”
Lucian Micu, primarul municipiului Roman