Site icon inRoman.ro

Radu Samson nu mai vrea președinte al USR Neamț

Radu Samson USR DSC9919

Președintele USR Neamț, Radu Samson, a anunțat că va demisiona de la conducerea filialei județene imediat după terminarea campaniei electorale, urmând să rămână președinte doar al filialei locale din Roman. Decizia a fost anunțată printr-un comunicat de presă.

Mă întorc „acasă”, la politica de lângă cetățean. Anul acesta este un an foarte important pentru municipiul Roman. Este anul în care se vor cheltui cei 50.000.000 lei pe care primăria, prin voia domnului primar și a Consiliului Local, i-a împrumutat în numele nostru, al tuturor romașcanilor. Datorită unor lecții pe care ni le-a predat trecutul consider că e necesar șă îmi îndrept toată atenția spre activitatea administrativă din Roman pentru a ne asigura, eu și colegii din Alianța 2020 USR PLUS, că banii împrumutați sunt cheltuiți responsabil și că lucrările sunt executate cu simț de răspundere și respect față de romașcani. Din 2016 și până acum calitatea vieții în municipiul Roman din păcate a scăzut și continuă să scadă tot mai mult pe zi ce trece, ca efect al amatorismului conducerii actuale a  primăriei. Realitatea actuală e că deși taxele și impozitele locale sunt la niveluri record, peste valorile recomandate de Codul Fiscal, numeroase străzi sunt presărate cu gropi iar artera ocolitoare Roman – Est se afla într-o stare avansată de degradare, la numai 3 ani de la inaugurare. Nu mai avem echipe simbol ale sportului romașcan, clădiri monument cum ar fi Casa Celibidache sau Casa Spițerului se dărâmă sub ochii noștri neputincioși și sub pretextul lipsei de fonduri, iar în același timp primarul nu mai contenește cu organizarea de petreceri, spectacole și plimbări prin diverse delegații din care nu se întoarce niciodată mai pregătit. Am intrat în politică pentru a contribui la modernizarea Romanului, orașul în care m-am născut, m-am dezvoltat ca persoană și în care doresc în continuare să trăiesc. În următorul an, eu și colegii mei vom pune la punct un plan de dezvoltare al Romanului. Un proiect realist, punctual, bine argumentat, care să readucă Romanului statutul de centru comercial și industrial pe care l-a avut odată, prin atragerea de companii din industriile noi în care locurile de muncă sunt bine plătite.

Radu Samson, președinte USR Neamț

Radu Samson a precizat că atribuțiile funcției de președinte al USR Neamț i-au ocupat o mare parte din timpul pe care l-ar fi putut aloca implicării în viața politică și administrativă a Romanului și va rămâne președinte al USR Roman. El va coordona în continuare campania electorală pentru Alianța 2020 USR PLUS​ la alegerile din 26 mai, demisia lui intrând în vigoare începând cu 15 iunie 2019, dată la care va fi ales noul președinte al USR Neamț.

Exit mobile version