Numărul mare de nemțeni care vor să își facă pașaport în această vară a dus la o decizie de prelungire a programului de lucru la Serviciul Pașapoarte timp de două ore pe zi, în perioada 24 iunie – 16 august.
O astfel de decizie s-a luat și în alte 30 de județe din țară, autoritățile dorind să mențină ritmul de 10 de zile lucrătoare pentru eliberarea unui pașaport.
“Tot pentru evitarea aglomerației la depunerea cererilor de eliberare a pașaportului, reamintim solicitanților că au posibilitatea de a se programa online, pe site-ul epasapoarte.ro, iar pentru a nu mai sta la coadă pentru a ridica pașaportul, a fost introdusă posibilitatea expedierii pașaportului simplu electronic prin poștă. De asemenea, cetățenii pot verifica stadiul cererii lor la adresa https://epasapoarte.ro/verifica/, existând posibilitatea ca acesta să fie eliberat mai devreme decât termenul comunicat la depunerea solicitării.”
comunicat de presă Ministerul Afacerilor Interne
inRoman.ro a scris, în urmă cu scurt timp, despre programul aglomerat de la Serviciul de Pașapoarte Neamț și despre programările online, care se fac cu multe săptămâni în avans (citește aici ce taxe trebuie plătite și documentele necesare pentru eliberarea unui pașaport).