La doar 1000 de metri de mers pe jos, dacă pleci din Piața Roman Mușat, ajungi la o școală ce nu pare-a avea nimic în comun cu ceea ce înțeleg cei mai mulți atunci când se gândesc la o unitate de învățământ din oraș. Aici, prima zi de școală nu a fost cu discuții despre vacanțele petrecute în țară sau în străinătate, nu a fost despre cine și când și-a schimbat telefonul sau dacă și-a luat ultimul gadget apărut pe piață. Nici măcar fotografiile nu au fost multe, părinții fiind ocupați mai ales cu actele pentru diferite forme de ajutor decât cu a imortaliza momentul. Mai ales că unii nici nu aveau un telefon care să le permită așa ceva.
Aici copiii nu au uniforme făcute la comandă și de multe ori vin îmbrăcați cu haine de la frații mai mari sau primite de la oameni cu suflet mare. Ei nu se gândesc la ce-și vor cumpăra “la pachet”, fiindcă nu au bani de buzunar și programul cornul și laptele (care nu începe la timp în Neamț de ani buni) reprezintă singura masă la care speră în timpul orelor de curs. Iar dacă nu au parte de transport în comun, de multe ori nici nu mai ajung la școală. Cu toate acestea, și aici sunt copii care învață și care, îndrumați de dascăli, fac eforturi aproape supraomenești pentru a-și depăși condiția. Și reușesc.
