În ședința de guvern ce s-a terminat după miezul nopții, prefectul județului Neamț, Daniela Soroceanu, a fost înlocuit cu liberalul romașcan George Lazăr. Daniela Soroceanu a fost numită prefect al județului Neamț în primăvara lui 2018.
HOTĂRÂRE privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Neamț de către doamna Soroceanu Daniela– potrivit deciziei luate în ședința de Guvern de marți, 10 decembrie.
Drumul lui George Lazăr spre prefectură, a fost identic cu cel urmat în 2013 când, pentru a întruni condițiile necesare numirii pe funcție, a candidat pentru un post de inspector în cadrul Direcției de Urbanism a Primăriei Roman (citește articolul aici), post pe care l-a și câștigat, iar în scurt timp a fost numit prefect. După expirarea mandatului a revenit la profesia de avocat. De data aceasta, accede la funcția de prefect din cea de şef serviciu II la Serviciul Control, calitate, monitorizare mediu şi marketing instituţional al primăriei Roman, post pe care l-a ocupat în urma unui concurs, la care a fost singurul candidat, în luna noiembrie a.c.
HOTĂRÂRE privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Neamț de către domnul Lazăr George – conform listei proiectelor de acte normative adoptate de Guvern.
E o onoare să fiu numit din nou în funcția de prefect a județului și îi asigur pe toți cetățenii de faptul că voi fi foarte transparent în luarea deciziilor și că voi pune binele cetățeanului în primul plan. Îmi doresc să am o relație corectă și bazată pe bune intenții cu toate instituțiile din județ, pentru ca instituția prefectului să fiu un factor de echilibru, iar pentru asta mă bazez atât pe energia pe care mi-o dă tinerețea dar și pe experiența tehnică pe care o am ca urmare a faptului că am mai ocupat funcția de prefect.
George Lazăr
Legat de faptul că fostul prefect, Daniela Soroceanu, nu l-a exlus din Consiliul Județean pe Vasile Baciu, fost primar al comunei Horia pe numele căruia există o decizie definită după ce a pierdut procesul cu Agenția Națională de Integritate (ANI) care îl declarase în conflict de interese, noul prefect declară va analiza cu atenție situația și nu se va ezita să ia orice măsură legală necesară.
Județul Neamț nu este singurul care are prefect nou, în ultima ședință de guvern au fost schimbați din funcție aproape 30 de prefecți și 12 subprefecți.