Concurs cu final anunțat: liberalul Lazăr își face din nou drum spre Prefectură?

de | 11/11/2019 | Administrație, Județean, Politică

Liberalul George Lazăr pare că-și croiește din nou drum către Prefectura Neamț. Iar scenariul este același ca acum șase ani: depune dosar pentru a ocupa o funcție publică, apoi se face o detașare în condițiile legii și liberalul ajunge (sub)prefect al județului. 

Așa s-a întâmplat în ianuarie 2013: consilierul local de atunci George Lazăr tocmai câștigase un post de inspector în cadrul Direcției de Urbanism a Primăriei Roman. La scurt timp, Lazăr a demisionat din Consiliul Local Roman. După aproximativ o lună, inspectorul de urbanism George Lazăr era detașat pentru a ocupa funcția de prefect al județului Neamț. După ce și-a terminat mandatul la Prefectura Neamț, Lazăr a demisionat din funcția obținută în cadrul Primăriei Roman și s-a întors în avocatură.

Luni, 11 noiembrie, Primăria Roman a publicat rezultatul selecției de dosare la concursul organizat “pentru ocuparea pe durată nederminată a unui post vacant de funcţie publică de conducere de şef serviciu II la Serviciul Control, calitate, monitorizare mediu şi marketing instituţional.” Singurul candidat: George Lazăr. Admis. Urmează proba scrisă și interviul, iar probele se vor desfășura, cel mai probabil, până pe 24 noiembrie. Astfel, după ce vor fi trecut alegerile prezidențiale, cel mai probabil șeful Serviciului Control, calitate, monitorizare mediu şi marketing instituţional George Lazăr va putea fi numit la conducerea Prefecturii Neamț.

De precizat că Primăria Roman a dat prefect „apolitic” și de la PSD. Folosind aceeași rețetă, Angheluță a devenit funcționar public în luna mai 2013, după ce a participat la un concurs organizat de Primăria municipiului Roman pentru ocuparea pe perioadă determinată a unui post temporar vacant de execuţie de inspector I principal, din cadrul Direcţiei de Asistenţă şi Protecţie Socială – Compartiment Prestaţii Sociale. Din 24 iunie 2013 a fost numit suprefect al judeţului – unde a făcut echipă cu Lazăr -, iar câteva luni mai târziu a fost numit prefect.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.