Site icon inRoman.ro

CJ Neamț va lucra cu ONG-ul lui Alexandru Cumpănașu

Consiliul Judetean Neamt 4778

Consiliul Județean Neamț vrea să obțină bani europeni pentru un proiect prin care să simplifice relația instituției cu cetățenii, dar și să eficientizeze activitatea internă. Pentru aceasta, CJ Neamț a inițiat, pe 9 ianuarie, un proces de selecție a unui partener pentru realizarea proiectului european.

Opt zile mai târziu a fost anunțat și partenerul: Asociația pentru implementarea Democrației. Organizația, care este fondată de Alexandru Cumpănașu, este singura care a depus dosar de participare. 

Alexandru Cumpănașu, fost candidat independent la alegerile prezidențiale din noiembrie 2019 și unchiul uneia dintre victimele de la Caracal, a fost pus sub acuzare de DNA Constanța, la finalul anului, pentru fraudarea fondurilor europene, conform g4media.ro. Procurorii suspectează că fostul candidat a minţit că are studii superioare pentru a obține postul de expert în cadrul proiectului ”Consolidarea cadrului pentru creșterea calității serviciilor publice și sprijinirea dezvoltării la nivel local”, implementat de Ministerul Dezvoltării, în parteneriat cu SNSPA. În replică, Alexandru Cumpănașu a afirmat că „subiectul este ridicol” și că el nu a mințit niciodată cu privire la studiile pe care le avea. În octombrie 2019, Alexandru Cumpănașu a lansat Mișcarea Forța România. Unul dintre susținătorii acestei mișcări, care a luat cuvântul la evenimentul de lansare, este nemțeanul George Harabagiu, un apropiat al PSD.

Asociația pentru implementarea Democrației este partener în mai multe proiecte europene derulate de diferite instituții: Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Ministerul Sănătății, mai multe primării, Ministerul Educației, Academia de Poliție.

Proiectul pe care CJ Neamț vrea să-l depună spre finanțare în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă 2014 – 2020 va avea o valoare eligibilă de maxim 4.000.000 de lei, iar Asociația pentru implementarea Democrației va fi implicată în activități precum:

Exit mobile version