Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Roman au intervenit la un accident rutier, produs pe strada Sucedava și soldat cu rănirea unei persoane, pe data de 20 noiembrie. Accidentul a avut loc la intersecția cu strada Ion Ionescu de la Brad, pe trecerea de pietoni.
Din primele cercetări a reieșit că un bărbat de 58 de ani, din Horia, conducea un autoturism pe strada Sucedava și a accidentat un bărbat de 57 de ani, din Roman, care era angajat în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni.
În urma evenimentului rutier, conducătorul auto a părăsit locul producerii accidentului, revenind ulterior la fața locului.
Din impact a rezultat rănirea bărbatului de 58 de ani, acesta fiind preluat şi transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.