Începând cu data de 11 februarie 2016, Organizația Județeană PNL Neamț este condusă de către domnul deputat Mugur Cozmanciuc în calitate de președinte unic, în timp ce domnul primar Alexandru Drăgan ocupă funcția de prim-vicepreședinte coordonator la nivel județean.
Această decizie, luată prin consens în cadrul PNL Neamț și cu informarea conducerii centrale liberale, are în vedere eficientizarea activității în plan județean în perspectiva alegerilor locale.
Președintele Mugur Cozmanciuc a declarat că această schimbare va aduce coeziune sporită echipei liberale: „PNL Neamț se consolidează ca organizație și e hotărâtă să facă performanță la alegerile locale din iunie. Echipa e unită, cu dl. Drăgan, dl. Țapu, d-nii Chitic, Leoreanu, Humulescu, dl. Hopșa și cu toți ceilalți colegi, iar unitatea ne va asigura succesul”. Primarul comunei Tașca, Alexandru Drăgan, a spus că mișcarea făcută e un semnal bun pentru toți liberalii nemțeni. „Vom avea foarte curând președinți unici în toate organizațiile locale și consider util acest lucru și la nivel județean. Nu mai există vechi pedeliști și vechi peneliști, suntem cu toții membri ai noului PNL și tragem cu toții în aceeași direcție”.
Reamintim că Biroul Permanent Național al PNL a decis că fiecare candidat al PNL pentru primărie va deveni imediat după desemnare președinte unic al organizației locale (în locul copreședinților care reprezentau vechiul PNL și vechiul PDL), lăsând în același timp libertatea organizațiilor județene de a decide menținerea formulei cu doi copreședinți județeni până în 2017 sau adoptarea variantei cu președinte unic.
Biroul de Presă al PNL Neamț
12 februarie 2016
foto: Deputat Mugur Cozmanciuc, președintele PNL Neamț
0 Comentarii