„Oamenii simt nevoia de informație corectă” – interviu cu Cristina Guseth, președintele Freedom House România

de | 17/02/2016 | Mișcare Civică

Freedom House România este una dintre organizațiile care luptă, de mai bine de 20 de ani, pentru promovarea democrației și a drepturilor omului. O atenție deosebită a acordat Freedom House jurnaliștilor din presa locală, prin cursuri și training-uri de perfecționare. Astfel, an de an, zeci de jurnaliști au avut posibilitatea să învețe, de la traineri cu experiență, metode de investigație sau modul de abordare a unui subiect de presă pentru corecta informare. Printre proiectele Freedom House România se numără: Supporting Investigative Journalism, Tânărul Jurnalist al Anului,  Bursele Europene: Jurnaliști în dialog și, cel mai recent, Inițiativa pentru o Justiție Curată. Președintele Freedom House România, Cristina Guseth, a acordat un interviu pentru inroman.ro, în care a vorbit despre importanța presei locale, dar și despre memoria scurtă a unor politicieni.

„Noi, ONG-urile, în momente de criză ne unim”

Cristina Guseth Teo Rusu interviu 02Teo Rusu: Despre Legea defăimării….

Cristina Guseth: Am urmărit reacțiile societății civile, reacțiile presei și chiar cred că această lege va face mult rău PSD pentru că e genul acela de acțiune care se încadrează în vorba românească ”ce-și face omul cu mâna lui…”. Trebuie să reacționăm și trebuie să fie cât se poate de clar. A fost o reacție destul de puternică; noi, ONG-urile, în momente de criză ne unim.

„Tinerii sunt mai puțini temători, nu au avut experiențe care să le inducă teamă, sunt mai pretențioși cu drepturile lor.”

Cristina Guseth Teo Rusu interviu 03Teo Rusu: În urmă  cu câteva luni au ieșit oameni în stradă, au protestat împotriva corupției și au cerut ca lucrurile să se schimbe. Parlamentarii răspund acum cu o astfel de inițiativă.

Cristina Guseth: Mi se pare că ei, în Parlament, au o memorie foarte scurtă. Și mi se pare că există o presiune a străzii care reacținează. În momentul acesta ne aflăm, uită foarte repede, au o memorie foarte, foarte scurtă. Dar eu am încredere că, și așa, poate mai târziu nu vor izbândi. Pentru că aceste lucruri se întorc împotriva lor, iar un exemplu este cel de la alegerile din 2014, cum se spune că Ponta a pierdut alegerile pe mâna lui cu acea decizie legată de diaspora, cât a insistat, a fost mai mult decât o ticăloșie, a fost o prostie, pentru că s-a întors împotriva lui. Și în cele din urmă, oricât de multă confuzie se propagă în spațiul public și, din păcate, aceasta este situația în care noi ne aflăm acum, există foarte multă confuzie, există un electorat care își pune întotdeauna busola corect spre nord. Există acest electorat și cred că devine din ce în ce mai activ, cred că tinerii sunt mai puțini temători, nu au avut experiențe care să le inducă teamă, sunt mai pretențioși în ceea ce înseamnă drepturile lor, au alte standarde și eu încă am speranță, oricât ar părea situația așa, de complicată.

„Presa locală ar trebui să încerce să se sindicalizeze, să colaboreze, pentru că ei nici măcar nu sunt competitori”

Cristina Guseth Teo Rusu interviu 04Teo Rusu: În acest context, ce poate face presa – și presa locală în mod special?

Cristina Guseth: În urmă cu două săptămâni am fost la o conferință a BRAT, unde directoarea BRAT a arătat, pe baza unui studiu, că presa locală nu a scăzut atât de dramatic precum cea centrală, datorită interesului oamenilor față de informația locală. Eu cred că, pentru presa locală, în măsura în care mai există presă locală și ziariști locali și eu, din experiența mea, spun că există, această presă ar trebui să încerce să se sindicalizeze. Adică să încerce să colaboreze, pentru că ei nici măcar nu sunt competitori. Tu, în Roman, nu ești în competiție cu Ada Codău, în Constanța, sau cu Anca Melinte de la Viața Liberă din Galați. Și atunci, dacă voi ați reuși să vă adunați audiențele care, pentru fiecare ziar local, sunt mai modeste față de un ziar central. Dacă voi ați reuși să adunați, pentru o rețea, audiențele, o rețea cu care să se acopere, cât de cât, țara, eu cred că asta ar reprezenta o voce extrem de puternică. Și ați reuși ca știrea locală să capete o relevanță mai mare la nivel național și, de ce nu, și mai mult decât la nivel național. Pentru că atunci ați simți puterea reală pe care presa trebuie să o aibă. Eu cred că presa locală are un potențial mai mare – dacă ar fi capabilă să colaboreze – decât presa națională.

„Eu am o speranță, fiindcă România s-a schimbat în bine, în pofida a tot și a toți.”

Cristina Guseth Teo Rusu interviu 05Teo Rusu: Cum pot rezista site-urile independente fără compromisuri politice?

Cristina Guseth: Eu cred că voi sunteți ziariști cu experiență. Oamenii care au avut curajul să-și asume un astfel de risc sunt, în general, ziariști cu experiență care au capacitatea să-și dezvolte o audiență. În momentul în care îți dezvolți o audiență, într-o economie competitivă, economie de piață, concurențială, ar fi normal să poți să-ți atragi o finanțare cu care să poți să trăiești. Pentru că, până la urmă, despre asta este vorba, și ziariștii au nevoie să plătească facturi și să trăiască, nu putem trăi doar din idealuri. Deci, pe măsură ce economia românească va fi un pic mai concurențială, pe măsură ce va crește transparența în alocarea fondurilor publice, pentru că, tot în studiul despre care vorbeam, al BRAT, rezulta că presa locală se bazează, în proprorție de 60% din veniturile sale, pe bani de la autoritățile locale. Ceea ce este foarte mult. Ei, în măsura în care crește transparența, în măsura în care va fi o concurență reală în societate, pe măsură ce societatea se democratizează, șansa voastră să creșteți este mai mare. Eu așa văd lucrurile. Și eu am, totuși, o speranță, fiindcă România s-a schimbat în bine, în pofida a tot și a toți. Eu am o speranță și chiar cred că aveți nevoie de speranța asta și de curaj pentru de aceea tot încercăm să ne adunăm. De aceea am făcut coaliția cu Expert Forum și cu Centrul Român de Politici Europene (n.r. – cel mai vizibil rezultat al acestei coaliții este portalul de investigații justitiecurată.ro), pentru a putea construi o alternativă care să constitue un reper în ceea ce înseamnă stat de drept, pentru că oamenii simt nevoia de informație corectă, au nevoie de explicații în ceea ce privește zona juridică, care e o zonă complicată pentru un om care nu are educația juridică de bază. În societatea românească, în continuare, în educația românească nu există educație juridică de bază. Uitați-vă cât de mult lucrurile se duc către un tărâm juridic pe care oamenii nu-l înțeleg. Și-atunci apare această confuzie despre care am vorbit înainte, care este dusă, tot prin media foarte mult, de așa-numiții lideri de opinie, care nu fac decât să servească niște interese ale unor politicieni, care nu sunt deloc de bună credință și care nu fac deloc bine României; asta-i limita lor: niște interese personale.

„Pentru România nu văd o altă cale, decât să încerci să consolidezi valorile democratice, pe care se așează bună-starea”

Cristina Guseth Teo Rusu interviu 06Teo Rusu: Datoria noastră este, așadar, să mergem înainte …

Cristina Guseth: Da, datoria o ai în viață să încerci în continuare, să mergi mai departe. Dar e ușor de spus, trebuie să vezi și o luminiță la capătul tunelului, ca să capeți speranță și să poți să ai energia și puterea de a merge mai departe. Dar eu nu văd o altă cale. Și pentru România nu văd o altă cale, decât să încerci să consolidezi valorile democratice, pe care se așează bună-starea. Românii vor bună-stare, dar nu poți avea bună-stare fără valori democratice.

[td_smart_list_end]

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.