Majorări salariale pentru bugetari

de | 06/04/2016 | Fără categorie

Salariile angajaților din sistemul bugetar vor crește după prima jumătate a acestui an. Anunțul a fost făcut de premierul Dacian Cioloș, înainte de ședința de Guvern ce a avut loc miercuri, 6 aprilie. După ședință, clarificări suplimentare au fost aduse de purtătorul de cuvânt al Guvernului.

”Premierul a încercat să clarifice procesul de majorare salarială și procesul prin care salariile bugetarilor vor intra într-un proces de actualizare și de majorare. Vorbim, în primul rând, de o ordonanță de urgență, pe care săptămâna viitoare Ministerul Muncii o va prezenta. Mai au loc discuții cu sindicatele, așteptăm punctele de vedere ale lor pe acest subiect. Este o Ordonanță care prevede majorări slariale, pe baza unor principii pe care ni le-am asumat. Marea problemă a sectorului bugetar ținea de câteva disfuncționalități, apărute de-a lungul timpului, pe diverse categorii salariale, în cadrul grilei salariale deja existente. Erau disfuncționalități atât la nivelul instituțiilor sau ministerelor în parte – persoane angajate la un anumit moment, pe funcții comune, beneficiau de salarizări diferite. Am avut procese în instanță pentru clarificarea acestor lucruri. În același timp, erau suprapuneri salariale, datorită creșterii salariului minim”, a declarat Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Majorările vor fi între 1% și 20%, pe medie fiind o creștere a fondului de salarii cu 5%. Cele mai mari creșteri vor avea loc în domeniul asistenței sociale. Toate majorările vor avea loc luând ca reper salariul minim pe economie valabil începând cu data de 1 mai, a cărui valoare va fi de 1.250 de lei. Majorările vor deveni realitate în a doua parte a anului, mai precis începând cu data de 1 august. De acestea vor beneficia peste jumătate din numărul de bugetari, fiind vorba de cei care au, la acest moment, cel mai mici salarii.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.