Primarul comunei Horia, Vasile Baciu, a concesionat 5,7 hectare din pășunea comunei pe care o păstorește către fiul său, care se ocupă de ferma familiei. Contractul de concesiune pentru suprafețele de pajiști aflate în domeniul public al comunei Horia a fost încheiat pe 12 mai 2014, dar până acum nicio instituție a statului pare să nu fi băgat de seamă că acest contract încalcă, înainte de toate, legea bunului-simț. Mai mult, probabil pentru că fiul era la fermă și avea prea mult de muncă, primarul a semnat contractul atât în calitate de concedent, cât și în calitate de concesionar. Iar totul s-a întâmplat cu girul secretarului comunei, persoana care ar fi trebuit să verifice legalitatea actului întocmit! Contractul de concesiune este valabil pentru o perioadă de cinci ani și conform primarului, a fost reziliat. Conform informațiilor înregistrate în baza de date a APIA Neamț la începutul acestui an, lucrurile stau altfel. Mai mult, oamenii din comună susțin că pășunea ar fi, acum, folosită de un prieten al primarului, care are o turmă de oi, fiindcă la ferma lui Vasile Baciu ar crește viței ce nu se scot la pășunat. Aceeași oameni spun că însăși folosirea pășunii pentru oi este ilegală, atât timp cât, conform contractului, a fost concesionată pentru creșterea bovinelor.
În documentul prin care primarul Vasile Baciu semnează pentru că dă în folosință, iar persoana fizică Vasile Baciu semnează pentru primirea spre folosință 5,7 hectare de pășune, scrie că ”obiectul prezentului contract îl constituie concesionarea pajiștii aflate în domeniul public al comunei Horia, pentru pășunatul unui număr de 14 animale din specia bovine”.
Prețul concesiunii a fost stabilit la 110 lei/ha/an, fără a depăși 50% din valoarea masei verzi pe hectar calculată în funcție de prețul mediu stabilit de Consiliul Județean. Redevența totală anuală a fost calculată la 627 de lei, bani ce pot fi achitați în tranșe.
Problema pășunii din comuna Horia este mai importantă pentu săteni, decât pentru consilierii locali. ”Primarul este un om bogat, are multe terenuri, nu știu de ce nu a dat pășunea cuiva care chiar are nevoie să crească animalele. Noi, în sat, știm cu toții că aceea este pășunea primarului”, spune apăsat un bărbat între două vârste. Nu vrea să i se publice numele, fiindcă se gândește la posibile consecințe. ”Poate-oi mai avea vreodată nevoie de o adeverință și, dacă vede că am vorbit cu dumneavoastră, o să-mi pună bețe-n roate. A făcut el multe de astea”, adaugă reclamantul, cu obidă.
La primărie, toată lumea dă din umeri. Am prins câțiva consilieri, adunați la sfat în biroul viceprimarului. Îi întreb despre pășune și dau toți din umeri. Doar viceprimarul admite că acel teren a ajuns în familia primarului, dar spune că o comisie nu poate împiedica un fermier să participle la o licitație. „El a îndeplinit condițiile. Dacă nu știa sau nu i-a păsat că încalcă legea, este strict problema lui”, spune viceprimarul Cristian Baciu.
Alți doi consilieri dau din umeri. ”Nu știam că fiul primarului a primit pășunea aceea. Noi am aprobat, în ședință de Consiliului Local, ca acea parcelă să fie scoasă la licitație, pentru a fi concesionată, dar nu mai știu ce s-a întâmplat apoi”, vorbesc consilierii la unison. Nu ar fi prima dată când la Horia consilierii dau din umeri. Primarul Vasile Baciu a fost condamnat, în 2009, pentru fraudarea de fonduri europene, dar Consiliul Local nu a binevoit a se constitui parte civilă pentru a recupera, în folosul comunității, aproape 100.000 de lei. Explicația a fost că nu era bine să ”te pui rău cu primarul”.
Primarul comunei spune că acel contract a fost reziliat tocmai pentru a se evita conflictul de interese. El nu a putut explica, totuși, de ce fiul său a participat la licitație și de ce el a semnat documentul în ambele calități. ”Nu știu…. A fost o greșeală, probabil, atunci. Contractul a fost reziliat tot de atunci, nu s-au încasat nici cinci bani, absolut deloc. Contractul, imediat după semnare, a devenit nul. N-am avut nicio treabă, n-am folosit pășunea absolut deloc. Nimeni din familia mea n-a folosit pășunea. A fost o comisie acolo, iar comisia trebuia să spună de la început; că de asta este comisie, să verifice dosarele și să spună: domnule, mata nu poți să participi. Nu am vrut să intru în conflict de interese, de aceea am cerut rezilierea contractului”, explică Vasile Baciu, primarul comunei Horia.
Alt primar, altă pășune, aceleași probleme penale
Dacă primarul comunei Horia nu a fost deranjat de oamenii legii, la 20 de kilometri de Horia anchetatorii au reușit să termine o investigație privind o speță similară. În comuna Bahna, primarul Liviu Ploșniță i-a concesionat soției sale pășunea de 8,8 hectare a comunei. Primăria a încheiat contractul cu întreprinderea individuală (I.I.) Ploșniță Zina pe 9 mai 2013. Șase zile mai târziu, I.I. Ploșniță Zina a formulat o cerere către APIA pentru a primi subvenție de la stat. Funcționarii de la APIA și-au dat seama de ilegalitate și au refuzat plata, după care au sesizat procurorii DNA Bacău. Sesizarea către DNA Bacău a fost făcut în luna ianuarie 2014. Procurorii anticorupție nu au finalizat dosarul, ci, în august 2015, l-au trimis spre soluționare Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman. Edilul din Bahna a explicat că a vrut să facă un bine comunității și că familia lu nu a câștigat niciun ban de pe urma acestei concesiuni, dar va trebui să reprete aceste argumente și în fața judecătorilor. Anchetatorii romașcani au terminat cercetările luna trecută și l-au trimis în judecată pe primarul din Bahna pentru comiterea infracțiuni de conflict de interese.
Ce spune legea
Conform Codului Penal, ”fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii cinci ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la cinci ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”.
0 Comentarii