Primarul comunei Tămășeni, Ironim Andrici, a fost condamnat, în primă instanță, pentru comiterea infracțiunii de conflict de interese în formă continuată. După cum inroman.ro a scris aici, primarul s-a folosit de bani publici pentru a plăti casa de avocatură Ioan Chelaru în cauze private, ce țineau de persoana fizică Ironim Andrici și nu aveau legătură cu poziția de primar al comunei.
Vineri, 13 mai, magistrații Judecătoriei Roman au decis: ”Pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese în formă continuată condamnă pe inculpatul Andrici Ironim, la pedeapsa de un an închisoare. (…)aplică inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea exerciţiului drepturilor enunţate de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g, k NCP (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa funcţia de primar şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public) pe o durată de un an. (…) aplică inculpatului pedeapsa accesorie, constând în interzicerea exerciţiului drepturilor enunţate de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g, k NCP (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa funcţia de primar şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public) din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei privative de libertate. (…)dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de doi ani şi şase luni. Constată că prin suspendarea executării pedepsei principale pedeapsa accesorie nu se mai execută.”
Pe durata termenului de supraveghere, Ironim Andrici va trebui să respecte mai multe măsuri de supraveghere. Printre acestea se numără și ”să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă”, dar și să presteze muncă în folosul comunității în cadrul Primăriei Roman sau a Primăriei Cordun, ori a instituţiilor din subordine, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.
Sentința de azi a Judecătoriei Roman poate fi atacată cu apel.
0 Comentarii