Joi, 19 mai, în jurul orei 11.10 pe drumul județean DJ 207A, în interiorul localităţii Luţca, a avut loc un accident de circulaţie, soldat cu rănirea unui biciclist. Din primele cercetări a reieșit că, în timp ce un bărbat de 60 de ani, din Roman, circula pe o bicicletă pe drumul județean menționat, având direcţia de mers Roman – Sagna, pe fondul consumului de alcool s-a dezechilibrat şi a căzut pe partea carosabilă, accidentându-se. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Băutura l-a trimis în șanț
Articol scris de Teo Baciu
Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".
0 Comentarii