Fără a cădea în adulație sau a crede în sistemul perfect, nu pot, totuși, să nu remarc grija belgienilor pentru copii și pentru formarea acestora. În zilele petrecute în această țară am observat mai mult cum se pune accent pe educația non-formală, despre a cărei importanță nu cred că se îndoiește careva.

Grija pentru puiul de om se observă de la creșă. Fiecare copil primește un caiet al său, în care consemnează, zilnic (!), atât părinții, cât și personalul instituției de îngrijire. Astfel părinții scriu dacă  cel mic a mâncat bine, dacă a luat medicamente (atunci când e cazul), dacă are febră, etc… La creșă, la final de zi, pagina este completată de îngrijitoare, care scriu dacă cel mic a plâns, dacă a fost vioi, dacă a mâncat, cât cântărește, și așa mai departe. Cu cât copilul este mai mic, cu atât descrierea unei zile este mai detaliată. Iar mic înseamnă de câteva luni fiindcă în Belgia, mama are dreptul de a sta acasă cu nou-născutul doar trei luni. După ce trece perioada creșei, caietul rămâne familiei amintire.

La muzee am văzut mulți copii ce nu aveau vârsta școlară. La intrarea în muzeul Institului Regal al Științelor Naturale este un dinozaur impunător. A cărui coadă este folosită drept tobogan de copii, fără ca nimeni să-i certe și să îi oblige să lase statuia în pace. În interiorul muzeului (cu una dintre cele mai importante colecții din lume și a treia din Europa), la fiecare mini-secțiune există cel puțin o explicație pe înțelesul copiilor. Spre exemplu, lungimea oaselor dinozaurilor poate fi apreciată de micii vizitatori (dar și de cei mari) prin comparația cu propria înălțime sau prin măsurarea cu centimetrul. Despre un alt dinozaur afli că nu a fost ”o mamă prea bună”, pentru că oamenii de știință nu au găsit oase de dinozaur adult și dinozaur pui în același loc. În altă parte trebuie să poziționezi diferite fețe ale unor cuburi în locurile potrivite. În alt loc ești invitat să joci un joc prin care faci strategii pe 25 de ani, întrucât ”rezultatele acțiunilor de protejare a mediului înconjurător cer răbdare.” La un alt etaj trebuie să amenajezi, virtual, o grădină. Sunt 25 de întrebări, copilul alege o variantă și, fie de răspunsul e bun ori ba, acesta este mereu însoțit de explicație. La un alt etaj, evoluțian lumii este explicată printr-un film animat, prin multe glume și o remarcabilă atenție la detalii.

La Muzeul Regal de Istorie Militară am regăsit aceeași atenție pentru copii. A reface armuri sau a potrivi tipul de avion cu linia aeriană sau cu scopul pentru care a fost construit sunt doar câteva exemple. În plus, ghidul audio (care costa 3 euro) avea și o opțiune pentru copii, care ascultau o poveste în drumul lor prin muzeu.

La Muzeul Orașului, acolo unde sunt mai ales sculpturi, statui și tapiserii de sute de ani, reprezentanții instituției au vrut să aducă știința la nivelul celor mai mici. Astfel, copiilor li s-au pus la dispoziție cărți, modele de tablouri, creioane și hârtii pentru a ”reconstrui” imagini diferite. La același etaj, o încântare pentru toate vârstele este vizitarea colecției impresionante de costume ale micuțului și celebrului Manneken Pis. Sunt și patru costume românești în colecție, doar unul este expus – din lipsă de spațiu.

Pe lîngă toate aceste modalități de a aduce informația la nivelul copilului, muzeele pe care le-am vizitat au scaune, canapele, mici taburete sau băncuțe pe care poți sta să te odihnești în timp ce te uiți la un documentar sau, pur și simplu, te gândești la informația asimilată. Și au toalete pentru vizitatori; foarte utile, întrucât niciuna din vizite nu a durat mai puțin de două-trei ore. În Muzeul Regal de Istorie Militară este chiar și o cafenea, ce nu duce lipsă de clienți.

*Corespondență de la Bruxelles, în cadrul programului ”Bursele europene: Jurnaliști în dialog”, derulat de Reprezentanța Comisiei Europene în România și Freedom House România