Fum alb a ieșit astăzi pe hornul Primăriei, după ce noul vechi primar al Romanului, Laurențiu Dan Leoreanu, a jurat că va mai păstori, cum se cuvine, citadela moldavă, încă un mandat.
Singurul obiectiv al întâlnirii Consiliului Local de astăzi a fost ceremonia de investire a primarului, o ceremonie care ar fi fost foarte scurtă dacă nu ar fi început (cum se putea altfel!) cu o slujbă religioasă. Mirela Giurgilă, președintele Judecătoriei Roman, a prezentat hotărârea judecătorească prin care este validată alegerea candidatului Laurențiu Dan Leoreanu în funcția de primar; cu ocazia aceasta am aflat că recentul romașcan candidat independent la funcția de primar, Norocel Harabagiu, mânat de forța celor 145 de voturi strânse la ultimele alegeri, adică nici mai mult, nici mai puțin decât 0,63% din numărul cetățenilor prezenți la vot, a depus o contestație la Judecătoria Roman insistând în războiul său cu Leoreanu, după cum s-a poziționat de-a lungul campaniei electorale. Judecătoria Roman a respins contestația și a validat candidatura primarului Leoreanu, dând ocazia consilierilor locali de a asista la două slujbe religioase în loc de una – la investirea CL și la investirea primarului – și de a bea șampanie tot de două ori.
„Sunt convins că împreună vom face lucruri frumoase, ne implicăm, suntem pozitivi, suntem constructivi, suntem receptivi la toate problemele, la toate soluțiile, la toate inițiativele, iar din acestea, împreună, le vom alege pe cele mai bune pentru a aduce o creștere a nivelului de trai în municipiul Roman. De altfel, în acestă parte a doua a anului 2016 veți vedea lucruri frumoase care se vor finaliza, fiind începute în mandatul anterior. Am reușit să așezăm Romanul pe primul loc din punct de vedere economic în județul Neamț și doresc să-l așezăm în primele trei municipii ale Moldovei”, a declarat Laurențiu Dan Leoreanu.
0 Comentarii