Un texan e mândru de pălăria lui cu boruri largi, de taurii pe care-i călărește și colecția de arme din sufragerie. Un californian se va mândri cu placa lui de surf și cu fetele în bikini minisculi ce se aruncă după mingea de volei pe nisipul arzător al plajelor. Un texan e mândru că e texan și un californian e mândru că e californian dar, înainte de toate, vor fi americani. Câți locuitori ai bătrânului continent sunt mândri că sunt europeni?

Visul unei Europe unite pare acum mai departe ca niciodată. Pentru un american a se muta dintr-un stat în altul cu „jobul” e ceva ce tinde spre banalitate. În Europa se numește migrație și iscă neliniște la nivelul comunităților locale. Și asta nu se întâmplă de ieri dar, acum, odată cu exodul populațiilor musulmane, arată o lipsă de viziune politică. În momentul în care țările din blocul estic european au intrat în UE și mulți estici au dorit să muncească în vest, li s-au pus tot felul de piedici, cu toate că diferențele culturale și religioase dintre estul și vestul Europei sunt infinit mai mici decât cele dintre Asia Centrală sau Africa și vestul Europei. Cu toate astea autoritățile germane (de exemplu) oferă tot felul de ajutoare emigranților ce-și fac intrarea pe Mediterana.

La o coadă la un supermarket dintr-o mică localitate germană stau doi emigranți, negri și înalți, departe de tiparul afganului fugărit de bombe. În coș au whiskey și țigări. Casierița le cere o dovadă că au vârsta legală necesară pentru a cumpăra alcool și țigări, unul din ei face dovada cu un card. Se trec produsele pe deasupra cititorului de coduri dar, când să plătească, surpriză!, n-au bani. Se oprește coada, casierița apasă un buton și vine șefa de raion care face ceva la casa de marcat și emigranții pleacă cu produsele. Cineva din coadă întreabă ce se va înâmpla în continuare, iar răspunsul îi lasă pe toți stupefiați: plătește primăria. Întâmplarea e reală și mi-a fost povestită de o romașcancă stabilită în Germania cu familia. Acum, imaginați-vă un român fără bani în Germania.

Unitatea Europei, greu pusă la încercare odată cu emigrația și Brexitul, e oricum greu de realizat din cauza barierelor de limbaj dar, mai ales din cauza barierelor create de istorie.
Un spaniol va fi mereu mai „lasă-mă să te las” – la ei e cald, soare și pământul le-a dat mereu de-ale gurii fără prea mult efort. Au avut ceva probleme cu maurii, dar tot cu ei au făcut și comerț.
Românii au trăit iarna din ce le oferea pământul vara, iar vara le umplea cămara. Vorba unui călător străin din vechime „pământul era așa de roditor încât oamenii își permiteau să lenevească”. Veșnica noastră problemă a fost că turcii și rușii au ales să facă din Moldova și Muntenia terenul lor de caft. Românii s-au adaptat și și-au făcut bordeie sub pământ departe de drumurile circulate.
Nordicii însă au trebuit să sape pământul și să scoată minereu de fier ca să trăiască. Trebuiau să-și încălzească locuințele mai tot anul și pentru asta au fost nevoiți să muncească din greu în pădure.

Diferențele sunt mari între popoarele Europei, iar liderii actuali refuză și în acest moment să gândească la nivel continental. Par să se întâlnească pentru a pune la cale viitorul Europei unite dar de fapt gândul le este tot la electoratul din țară sau, poate în caz ceva mai fericit, la beneficiile pe care le pot câștiga pentru poporul pe care-l reprezintă. Cu cel mai îndârjit opozant al Rusiei ieșit din UE și cu o Germanie mai degrabă predispusă la compromis cu vecinul nostru estic, orizontul nu e atât de senin pentru români când e vorba de securitate. Ungurii își modernizează flota militară aeriană în curtea lui Putin, bulgarii le poartă rușilor o veche prietenie slavă, Ukraina e corupția întruchipată, iar din Moldova zboară miliardele din bănci și pro-europenii sunt doar niște pro-ruși pe interes. Numai Polonia ar mai fi în barca celor ce se opun lui Putin, dar democrația tușește rău la ei. În condițiile astea se pare că iar vom fi teren de caft, de data asta între ruși și NATO. Cu rușii știm cum e.

Și apare întrebarea: cum ne manifestăm noi ca națiune? Pe de o parte votăm primari aflați în pușcării, președintele celui mai mare partid politic e condamnat penal, opoziția liberală susține primari penali candidați independenți, iar Parlamentul – care ar trebui să fie stâlpul democrației – își votează pe bandă rulantă beneficii financiare și amnistii. De partea cealaltă DNA apare în sondaje ca fiind una din cele mai de încredere instituții, premierul Dacian Cioloș insistă să fie decent, partide mici ca USB, PACT sau Pentru Iași redau speranța în viitorul politic al țării, ONG-uri ca Freedom House, Expert Forum, România Curată sau Inițiativa România au rezultate notabile în lupta împotriva corupției și pentru democrație. Ruptura este vizibilă în societatea românească și la un moment dat una din tabere va câștiga; eu sper că a doua, dar șansele ar fi mai mari făcând parte dintr-o Europă unită.

În timpul ăsta, o mică națiune insulară, care practic trăiește pe niște vulcani, pare să ne dea o lecție de unitate.

https://youtu.be/IMIdPcf_50I