Tinerii care au absolvit liceul au dreptul la indemnizație de șomaj, atât timp cât nu se înscriu pentru a urma cursurile unei facultăți. Pentru a primi șomaj timp de șase luni, absolvenții trebuie să depună actele necesare luării în evidență în termen de cel mult două luni de la data absolvirii.
”Ei au termen 60 de zile de la data absolvirii, iar pentru cei care nu au luat examenul de bacalaureat se consideră data absolvirii data terminării cursurilor la clasa a XII-a, respectiv 31 mai. Iar cele 60 de zile se apropie de final și, dacă nu se încadrează în acest termen, pierd definitiv dreptul de a deține indeminzația de șomaj. Pentru unii e mult, pentru unii e puțin, dar este o variantă. Nu e vorba doar de această indeminizație, ei cât sunt în evidența noastră pot să facă diferite cursuri de calificare, care sunt gratuite și pot să se intereseze mai ușor pentru găsirea unui loc de muncă. În plus, la fiecare agenție județeană avem și birouri de informare și consiliere în carieră; așadar, sunt mai multe facilități de care pot beneficia”, a afirmat Elena Chirilă, purtătorul de cuvânt al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Neamț.
Indemnizația de șomaj este de 250 de lei pe lună și se acordă timp de maxim jumătate de an de la data înregistrării absolventului în evidențele AJOFM Neamț. Tot pentru cei care au terminat în acest an studiile liceale sau universitare se va organiza în luna septemebrie bursa locurilor de muncă pentru absolvenți.
0 Comentarii