Un bătrân din cartierul Favorit a fost accidentat joi, în jurul orei 12.45, pe trecerea de pietoni de dinainte de sensul giratoriu sud, cel de la ieșirea din oraș spre Bacău și Piatra-Neamț. Bărbatul accidentat s-a ales cu o rană la cap, dar cadrele medicale de pe ambulanță erau optimiste cu privire la situația medicală a victimei, sub rezerva că o examinare mai în detaliu ar putea aduce noi informații.
Șoferul care a provocat accidentul conducea o Dacia Solenza înmatriculată în județul Bacău. ”Mi-a venit în față, alerga pe trecere, nu am avut cum să-l evit. S-a ridicat singur, părea în regulă. Am frânat, dar nu am reușit să evit impactul”, a spus conducătorul auto, în așteptarea polițiștilor. Mașina era oprită pe trecerea pentru pietoni, pe banda a doua a sensului de mers dinspre pod către Spitalul Vechi, iar traficul se desfășura cu dificultate.
La un moment dat au ajuns și polițiștii, pentru a efectua măsurători și a face fotografii. Între timp, pe ambele trotuare se adunaseră oameni: unii doar ca să afle mai multe despre accident, mai ales că victima era din cartier, iar alții care aveau treabă, se aflau la cumpărături și voiau să traverseze pentru a ajunge pe celălalt trotuar și a continua drumul. Din cauza aglomerației, a faptului că nimeni nu dirija încă traficul și pentru că oamenii, în general, sunt mai atenți când văd un asemenea eveniment, pietonii au început să traverseze strada în momentul în care polițiștii voiau să facă fotografii la mașina implicată în accident și au oprit parțial circulația. Atât le-a trebuit oamenilor legii, că au început să-i apostrofeze pe cetățeni: ”Haideți, ce v-a apucat să traversați acum?” ”Hai, doamnă, chiar acum vrei să traversezi? Până acum ce-ai făcut?” ”M-am asigurat, să nu trec în fața mașinii (n.r. – o mașină care circula regulamentar, spre ieșirea din oraș), asta am făcut, nu stau cu sacoșele astea de drag”, a răspuns o femeie care venea de la piață cu sacoșele pline de legume și voia să ajungă pe trotuarul cu Complexul Favorit. Nu știm ce anume i-a supărat pe cei doi polițiști certăreți înainte să ajungă la accident, dar pietonii care voiau să traverseze nu erau vinovați așa cum nu erau vinovați nici șoferii nevoiți să se descurce cum pot în traficul blocat și nedirijat. Dacă ar fi dorit să nu treacă nimeni pe acolo se putea delimita zona cu o bandă și toți ar fi ocolit; fără frunți încrețite și ridicări de ton. Respectul se câștigă prin atitudine, nu se impune prin ton.
0 Comentarii