Se lucrează la statuia Sfântului Andrei

de | 17/10/2016 | Local

Câteva dintre locurile de parcare din fața gării vor face loc unei statui a Sfântului Andrei. Lucrările au început în urmă cu două săptămâni. Amplasarea statuii Sfântului Andrei la gară reprezintă o inițiativă a Protopopiatului Roman și se realizează cu fonduri proprii și de la sponsorul SC Marsat SA.

Ansamblul va fi alcătuit dintr-o statuie turnată din bronz a apostolului purtându-şi crucea, montată pe un soclu de beton armat placat cu marmură şi iluminat arhitectural de aceeaşi manieră cu spaţiul adiacent amenajat. Cum «crucea Sfântului Andrei» este şi un însemn rutier amplasat la intersecţiile drumurilor rutiere cu cele feroviare, se propune ca locaţie intersecţia dintre strada Ștefan cel Mare şi calea ferată spre Buhăieşti, lângă intrarea spre SC Marsat SA, pe un teren proprietatea municipiului, care nu-şi va schimba situaţia juridică prin realizarea ansamblului. Pe durata derulării lucrărilor, terenul se poate da în folosinţa investitorilor, urmând ca, la finalizare, atât terenul, cât şi monumentul să revină în folosinţă publică„, se preciza în expunerea de motive a proiectului de hotărâre adoptat iniţial. Planul inițial nu s-a putut aplica, însă, din cauză că reprezentanţii CFR nu au dat aviz favorabil amplasării obiectivului în apropierea căii ferate, astfel că s-a găsit un nou loc pentru statuie, în fața gării.

Statuia din bronz are o înălţime de 3,8 metri şi a fost realizată de sculptorul ieşean Constantin Crengăniş, absolvent al Academiei de Artă „George Enescu” din Iaşi, secţia sculptură.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.