Peste 100 de familii în teroare, tot atâtea victime ale violenței domestice

de | 29/01/2017 | Județean, Social

Tot mai multe cazuri de violență domestică sunt în atenția oamenilor legii. Pe parcursul anului 2016, la nivelul IPJ Neamț, polițiștii au avut în lucru 126 ordine de protecție, 85 dintre acestea fiind înregistrate anul trecut. Cele mai multe ordine de protecție au fost în supravegherea polițiștilor din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț și ai posturilor de poliție arondate, după care Poliția orașului Târgu Neamț și Poliția municipiului Roman, cu posturile de poliție arondate au gestionat, prin efectivele angrenate, supravegherea respectării acestor ordine emise pentru protecția victimelor violenței domestice.

Cel mai recent caz care pare a fi unul de violență domestică a avut loc la Târgu Neamț, la sfârșitul săptămânii trecute. Un copil de 14 ani s-a interpus între părinții care se certau. Conform anchetatorilor, tatăl ar fi scos un pistol cu bile și ar fi început să tragă prin casă, moment în care copilul, de frică, s-a refugiat la mansardă și, de acolo, a ieșit pe acoperiș. A alunecat, însă, iar căzătura i-a fost fatală.

În conformitate cu art. 23 din Legea nr. 217/2003 „persoana a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei poate solicita instanţei ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecţie, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una sau mai multe dintre” măsurile, obligaţiile sau interdicţiile indicate expres de lege.

Între aceste măsuri se numără:

  • evacuarea temporară a agresorului din locuinţa familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate.
  • îreintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor, în locuinţa familiei. Fără îndoială, măsura are în vedere cazurile în care cei agresaţi au ales sau au fost obligaţi să părăsească locuinţa pentru a evita continuarea sau repetarea comportamentului agresiv;
  • limitarea dreptului de folosinţă al agresorului numai asupra unei părţi a locuinţei comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima;
  • obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de copiii acesteia sau faţă de alte rude ale acesteia ori faţă de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate. Întrucât legea nu stabileşte o anumită distanţă, aceasta urmează să fie indicată expres de către instanţă în ordinul de protecţie;
  • interdicţia pentru agresor de a se deplasa în anumite localităţi sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează sau le vizitează periodic;
  • interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu victima;
  • obligarea agresorului de a preda poliţiei armele deţinute;
  • încredinţarea copiilor minori sau stabilirea reşedinţei acestora.

Prin hotărârea prin care se emite ordinul de protecţie, instanţa poate dispune şi cu privire la alte măsuri:

  • ca agresorul să suporte şi contravaloarea chiriei şi/sau a întreţinerii pentru locuinţa temporară unde victima, copiii minori sau alţi membri de familie locuiesc sau urmează să locuiască din cauza imposibilităţii de a rămâne în locuinţa familială;
  • obligarea agresorului să urmeze consiliere psihologică, psihoterapie;
  • luarea unor măsuri de control, efectuarea unui tratament ori a unor forme de îngrijire, în special în scopul dezintoxicării.

Durata măsurilor de protecție dispuse de instanța de judecată nu poate depăși șase luni de la data intrării in vigoare a ordinului de protecție. Competenţa de emitere a ordinului de protecţie aparţine judecătoriei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa victima. Titularul cererii de emitere a unui astfel de ordin este însăşi victima. Cererea poate fi introdusă personal sau prin reprezentant legal şi este scutită de taxa de timbru judiciar. Cererea de emitere a unui ordin de protecţie se judecă de urgenţă, în camera de consiliu, participarea procurorului fiind obligatorie. Citarea părţilor se face potrivit regulilor privind citarea în cauze urgente.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.