Zeci de copii din toată țara vor participa, peste două luni, la una dintre cele mai importante competiții naționale de muzică ușoară. Este vorba despre un festival național care are loc la Roman de cinci ani, în aprilie urmând a se desfășura cea de-a șasea ediție.
”Pe 22 și 23 aprilie va avea loc cea de-a șasea ediție a Festivalului Național de Muzică Ușoară ”Lucky Kids”, care se desfășoară la noi la Roman. Înscrieirile au început deja și se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 4 și 18 ani. Este un festival național, iar juriul este de specialitate. Marele premiu va însemna pentru câștigător participarea direct în finala celei de a XVII-a ediţie a Festivalului Naţional de Creaţie şi Interpretare “Mamaia Copiilor”- 2017. Din juriu fac parte Liviu Manolache, Stela Enache, Viorel Gavrilă – vicepreședintele Uniunii Compozitorilor din România și membru al juriului la ”Mamaia Copiilor”. Este un festival foarte greu unde, în general, se dorește a fi cântate piese în limba română. Este un concurs greu pe plan național pentru că cei mai buni copii de la noi din țară au venit și au participat pe parcursul acestor ani la acest festival național și, cu siguranță există o preselecție, dar nu se înscriu decât copii foarte buni. Atunci când știu ce juriu vine la acest concurs și profesorii îi trimit pe cei mai buni copii”, a afirmat Mihaela Tertelici, organizatoarea acestei competiții.
Înscrierile sunt deschise până pe 1 aprilie, iar o selecție a participanților se va face până pe 10 aprilie. Taxa de participare este de 150 lei. Din cauză că în Roman nu există o sală atât de mare, spectacolul va avea loc la restaurantul din Parcul Municipal. Singura sală care are o capacitate de peste 500 de locuri este sala mare a Casei de Cultură a Sindicatelor, dar aceasta nu a fost luată în calcul fiindcă nu poate fi încălzită corespunzător.
0 Comentarii