Sorina Monac conduce de mai bine de zece ani Direcția de Asistență Socială (DAS) din cadrul Primăriei municipiului Roman. De anul trecut răspunde de aproape 300 de salariați, adică de o adevărată mare întreprindere. Munca ei de aproape două decenii în  domeniul asistenței sociale și rezultatele obținute au atras atenția Colegiului Național al Asistenților Sociali, sucursala Neamț. Aceștia au nominalizat-o pe Sorina Monac pentru a primi „premiul pentru asistentul social în domeniul asistenței sociale comunitare”. Este una dintre cele opt categorii pentru care, la nivelul fiecărui județ în parte, a fost nominalizată persoana sau instituția care a lucrat cel mai bine pe parcursul anului 2016.

Vestea nominalizării a fost o surpriză pentru șefa DAS Roman.

”Pentru mine, ca om și ca profesionist, premiul e deja luat în sensul că eu nu am știut nimic despre nominalizare, dumneavoastră m-ați anunțat. Înseamnă că sunt oameni în Colegiu care știu activitatea mea de ani de zile și care m-au propus. Deci, pentru mine, premiul este acesta: că mi-a fost recunoscută activitatea. Eu știu ce pot și cât pot și ce pot face în continuare dar, uneori, dacă nu există și o stimulare din exterior sau o recunoaștere….. probabil că mereu trebuie să fie cineva care să-ți recunoscă munca. Foarte important: nu este numai meritul meu. Direcția este formată dintr-o echipă și așa i-am învățat pe toți, să lucreze în echipă. Nu poți să ai rezultate de unul singur, asta e clar. Pe toți colegii îi sfătuiesc și le spun că e mai ușor să muncești în echipă decât de unul singur. Pentru că e volumul foarte mare de muncă și lucrăm cu niște oameni care au niște probleme și, câteodată, încărcătura emoțională este foarte puternică; vii cu un bagaj de probleme de acasă… Uneori este foarte greu și, dacă ai un coleg care să te ajute, e mult mai ușor.”

Știe cât valorează munca în echipă de 19 ani, de când a devenit asistent social. Direcția de Asistență Socială Roman a fost creată mai târziu, pe 1 octombrie 2006; și tot de atunci, Sorina Monac este la conducere.

”Am fost prima persoană care am avut șansa de a mă duce la București să dau examen că, de obicei, se dădeau în cadrul Primăriei și era altceva. Atunci s-a impus această regulă, ca directorii să meargă la București, la sediul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici (ANFP), să dea examen cu o comisie mixtă, formată din funcționari ai ANFP și ai Primăriei Roman. Ca orice lucru din viața mea, nu am obținut nimic ușor. La început eram 15 salariați, dar la 1 aprilie 2016 s-a mărit Direcția prin preluarea centrelor care au fost în cadrul Asociației ”Roman 2000” și acum am în subordine 270 de persoane. E mai mare răspunderea, e mai mare satisfacția, că sunt niște oameni care s-au adaptat foarte bine la modul de lucru și la cerințele mele, la rigorile administrației. Ei au venit dintr-o ONG, unde sunt alte reguli și o libertate, poate, legislativă. La noi e dublă impunerea: trebuie să știi și administrație publică și asistență socială.”

Sorina Monac este unul dintre oamenii norocoși, care vin la serviciu cu plăcere. Și-a ales cariera de asistent social după ce a reușit la una dintre cele mai grele facultăți: cea de medicină.

”Eu chiar muncesc cu plăcere. Am patru ani de medicină și aș fi putut să urmez medicina, dar m-am reorientat către Asistență Socială. Am simțit că aș fi fost mai bună ca asistent social decât aș fi fost ca medic. Eu am vrut să mă fac profesor, doar că părinții mei au spus că este o meserie prost plătită, muncești toată viața și înveți toată viața. Așa că m-am dus spre medicină. Dar, între timp, a apărut această facultate, facultate care a fost creată după ‘89, m-am dus, am studiat și am aflat despre ce-i vorba. M-a ajutat foarte mult medicina, fiindcă la admitere se dădea biologie și psihologie. Au fost 6,5 oameni pe loc și am mers la noroc, nu știam dacă iau. Un an de la medicină și un an de la Asistență Socială le-am făcut în paralel. După care mi-am dat seama că eu sunt mult mai bună ca asistent social – în sensul că eu sunt foarte sensibilă, cu toate că am făcut față foarte bine la medicină – sunt foarte sensibilă și am mai mare satisfacție în lucrul cu sufletul omului decât aș fi fost cu corpul. Sunt un om pasionat de ceea ce face și empatizez foarte bine cu persoanele și poate, de aici s-a creat și mod de lucru mult mai ușor. Fiindcă oamenii, în momentul în care îi asculți, eu știu foarte bine ce-și doresc și de multe ori anticipez ce problemă are și ce-și dorește și cum ar vrea ei să o rezolv eu.”

A lucra ca asistent social înseamnă a avea contact, zi de zi, cu oameni năpăstuiți de soartă, cu persoane care luptă pentru supraviețuire și alte categorii care au nevie de ajutor. Cumva, Sorina Monac reușește să dea la o parte toate aceste tablouri sumbre și să ajungă la colțul sensibil al fiecăruia.

”De-a lungul anilor am învățat că orice om are o latură bună. Indiferent că este alcoolic, că este nu știu cum. Are o parte bună și contează foarte mult cât de apropiat ești de el. Eu, în general, sunt foarte apropiată de beneficiar. Am o memorie foarte bună, rețin prenumele tuturor, nu folosesc numele de familie decât în anumite condiții, mă apropii de om și încep să-l înțeleg; iar el nu mai este așa de rău, cum spune lumea: că nu poți discuta cu ăla, că rromii sunt periculoși… nu există așa ceva. Deci, nu există așa ceva! Eu merg fără frică prin oraș, sunt salutată, sunt respectată de orice categorie și inclusiv de copiii beneficiarilor, care știu cine sunt și vorbesc foarte frumos cu mine. Eu am răbdare să-i ascult. Deși uneori îi cert cu anumite lucrri, pentru că au un comportament neadecvat, imediat am încercat să-i ajut, să le găsesc o soluție, chiar dacă uneori nu ține de mine. Dar îmi dau silința să văd dacă pot să fac ceva. Fiecare om are o latură bună și contează foarte mult cum empatizezi cu acel om și cum discuți. Eu sunt un director deschis. Am ușa deschisă permanent. Unii îmi știu și programul: eu vin de la 7.00 și ei știu că de la 7.00 la 8.00 sunt mai odihnită și am și mai mult timp de discutat.”

Recunoaște că au fost și momente dificile, când discuțiile nu se puteau numi civilizate, dar a reușit să treacă peste toate, din drag de profesie.

”Pe cei care m-au jignit, că sunt și oameni care au venit pe picior de forță, i-am învățat să-și ceară scuze; nu neapărat față de mine, cât față de colegii mei. Eu încerc să fiu om înainte de a fi asistent social, de a fi director. La mine, noțiunea de director se limitează, cumva, la a coordona activitatea și a răspunde în fața cuiva. Dar fac orice activitate pe care o fac și colegii mei, nu mă dau în lături de la nimic. Drept dovadă s-a întâmplat de multe ori să primesc scrisori din pușcării, îmi cer să am grijă de familiile lor, să îi ajut cu documente. Am o persoană care, prima dată când a ieșit din comă, la Paris fiind, a fost întrebată cu cine să ia legătura din România, dacă are rude, iar ea a răspuns: cu Monac Sorina. Medicii m-au căutat și m-au rugat să le trimit documentele necesare pentru persoana în cauză.”

De când a preluat Casa Bunicilor, Casa Pâinii și Casa Copilului nu a mai lucrat pe teren atât de mult pe cât și-a dorit. A mers doar în situații cu totul aparte, când simțea nevoia să analizeze în persoană anumite chestiuni.

”Îmi lipsește activitatea de pe teren. În luna aprilie se împlinește un an de când am preluat centrele de la Asociația ”Roman 2000”. A fost o preluare din mers, iar lucrurile au trebuit să meargă fără să se simtă această trecere din partea beneficiarilor. Iar eu am pierdut legătura cu terenul pentru că am avut de organizat centrele după rigorile legii. Încă mai sunt de pus la punct niște aspecte, dar mi-am propus ca din vară să revin la munca de teren; fiindcă nu vreau să pierd contactul cu omul, de a merge în familia beneficiarului.”

Sorina Monac îi îndrumă pe tineri către acastă profesie; dacă au vocație, vor avea și unde munci.

”Este o meserie foarte căutată, se găsesc greu specialiști, am scos foarte multe posturi la concurs, dar am avut noroc și fler și am selectat tineri cu care nu am dat greș. Le-am acordat șansă, fiindcă nu ai cum să vii din facultate și să fii expert, să știi. La mine, condiția a fost să învețe, pentru că au avut de la cine. Este o meserie foarte căutată. Nu pot să vă spun câte telefoane primesc de la colegi, de la primari, dacă nu cunosc asistenți sociali să lucreze. Iar modificările legislative din decembrie, care au reglementat salarizarea asistenților sociali, reprezintă un motiv în plus, salarizarea acum este motivantă. Încă nu ni se acordă sporuri, putem contacta boli, putem păți ceva în casa cuiva, este o meserie cu risc. Dar este o meserie frumoasă și căutată. Rețeaua de asistenți sociali va trebui extinsă. Și la Roman noi vrem să extindem serviciul de îngrijiri la domiciliu, dar trebuie licență și specialiști; și iar va trebui să acredităm oameni. Uneori mă întreb unde sunt tinerii care termină această facultate, fiindcă la concurs se prezintă puțini.”

Ca orice om cu experiență în domeniu, știe foarte precis și care sunt problemele și ce se va întâmpla, nu peste mult timp, în societate. De altfel, semnale de alarmă în acest sens au fost trase și de medici, primari, specialiști în asistență socială din alte instituții și mulți alții. Doar cei care pot lua decizii la un moment dat par să nu înțeleagă aceste mesaje.

”Nu este un sistem bine reglementat, fiindcă cerința de centre rezidențiale pentru persoane vârstnice este foarte mare. Chiar dacă la noi mentalitatea este că nu-i bine să-ți lași părintele într-un centru, este mult mai bine să știi că părintele tău are parte de îngrijire de specialitate, în condițiile în care ești în altă țară, în alt oraș sau ai un serviciu, familie, și nu poți sta cu el. Sunt bătrâni care au diverse boli, în care nu realizează ce fac, pot deteriora o casă, dau drumul la gaz, pleacă din casă, se pierd și automat cred că, încet-încet, toată lumea își dă seama că nu poți să te ocupi acasă de o persoană bolnavă. Nu ai cum. Nu mai spunem de cei care rămân paralizați: trebuie schimbați, trebuie să li se asigure o medicație adecvată. La noi nu există noțiunea de îngrijire ca în occident și nici puterea financiară de a plăti pe cineva care să aibă grijă. Mai mult, un om care trebuie întors pentru a nu face escare are nevoie de forța a cel puțin două persoane. De aceea este nevoie de centre de îngrijire, de reabilitare neuro-psihică. Spitalul de Psihiatrie, după 55 de zile trebuie să externeze bolnavul, așa spune legea. Aici e o pârghie legislativă care nu te lasă să faci lucruri. Noi, în teritoriu, niciodată nu am fost ascultați; și nu știu cât s-ar ține cont de ceea ce spunem, dacă am fi întrebați care-i realitatea. Realitatea este aceasta dură: că sunt foarte multe persoane care sunt singure. Noi avem servicii de îngrijire la domiciliu, dar mulți bătrâni nu doresc îngrijire la domiciliu, nu au încredere. Plus, foarte mulți au o problemă psihică, nu poți lăsa un asistent medical și un îngrijitor la domiciliu să se ocupe de o persoană. Acolo trebuie îngrijire de specialitate, medicație de specialitate. După ce pleacă asistentul și îngrijitorul, acel bătrân rămâne într-o situație de risc. De aceea este nevoie de centre rezidențiale, acolo unde există îngrijire medico-socială”, a explicat Sorina Monac.

La Roman, în Casa Bunicilor sunt îngrijiți 38 de bătrâni; lista de așteptare cuprinde 40 de nume, iar ideea unei extinderi este perfect justificată.

Până se vor găsi resursele pentru un centru rezidențial mai mare, Sorina Monac va continua să stea de vorbă cu fiecare romașcan care o va căuta de la prima oră a dimineții. Pentru a primi premiul din cadrul Galei de Excelență în Asistență Socială, Sorina Monac pote fi votată pe parcursul săptămânii 20 – 27 februarie. Lista completă a nominalizărilor poate fi consultată pe site-ul https://gala.cnasr.ro/, iar cei care doresc să susțină profesioniștii nemțeni pot vota accesând secțiunea VOT 2017.