Secția de oftalmologie din Spital va fi mutată

de | 05/03/2017 | Local, Sănătate

Secția de oftalmologie din cadrul Spitalului Municipal de Urgență Roman va fi mutată în altă parte a clădirii. Această schimbare ar fi trebuit realizată de anul trecut, dar lipsa banilor a fost motivul pentru care intenția nu s-a materializat. Un număr mai mic de paturi în saloane reprezintă o condiție pentru ciclul II de acreditare a unității spitalicești.

Intenționăm să creștem standardele de calitate prin îmbunătățirea condițiilor hoteliere din secțiile care ne-au rămas nemodernizate și mă refer aici la secția de recuperare medicală și secția ORL, să finalizăm un proiect pe care ni l-am propus în urmă cu un an, dar nu s-a finalizat din considerente financiare, în principal, și din lipsa unor aprobări și anume, mutarea secției de oftalmologie pentru ca spațiul de la etajul II să fie destinat în totalitate secției de chirurgie, ceea ce ar duce la o mai bună gestionare a spațiului și un confort sporit în saloane. Intenționăm, în acest mod, să micșorăm numărul de paturi pe salon care este, de altfel, și una dintre cerințele impuse de comisia de acreditare și, bine-nțeles, nu știu dacă sunteți la curent, să continuăm toate proiectele de acreditare. Pentru că noi, deși suntem seminar acreditat din anul 2016, am intrat în ciclul al doilea de acreditare; nu numai noi, ci și toate spitalele din țară, iar în această perioadă de cinci ani urmează o perioadă foarte dură, dar despre care am vorbit mai puțin”, a afirmat dr. Oana Onu, directorul medical al Spitalului de Urgență Roman.

Aceasta a precizat că pentru unitatea spitalicească este o perioadă de evaluări, în care se primește din partea Agenției Naționale de Acreditare diferiți indicatori la care trebuie răspuns cu acțiuni concrete.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.